Criza datoriilor din zona euro a luat o intorsatura periculoasa, amenintand Italia, a treia economie din regiune, care este prea mare pentru a fi salvata cu instrumentele financiare de care dispune in prezent Uniunea Europeana, comenteaza Reuters, potrivit Mediafax.
Cu cat este amanata o decizie privind Grecia, cu atat este mai mare riscul ca evenimentele sa scape de sub control in aceasta tara, sau pe pietele de capital, ceea ce va impune masuri radicale si dificile din punct de vedere politic, pentru a pastra unitatea zonei euro.

Alternativele ar fi o uniune fiscala mai stransa sau o posibila destramare a zonei euro.

Solutiile propuse de Germania, cum ar fi emiterea unor obligatiuni comune ale zonei euro si un posibil schimb de obligatiuni ale Greciei, Portugaliei si Irlandei cu aceste noi instrumente vor reveni in discutie, cu un nou sentiment al urgentei.

"Continuam sa credem ca statele mai puternice din Europa le vor sustine financiar pe cele periferice, pentru ca in caz contrar costurile ar fi duble", se arata intr-o nota a analistilor bancii Credit Susse.

Ministrii de Finante din zona euro, divizati in privinta implicarii investitorilor privati in al doilea plan de salvare a Greciei, nu au reusit luni noaptea sa ia o decizie.

Oficialii au acceptat in schimb, pentru prima oara, posibilitatea unei anumite forme de default (faliment) al Greciei, in pofida avertismentelor Bancii Centrale Europene privind riscurile implicate.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat ca Fondul si liderii europeni nu sunt inca pregatiti sa inceapa discutiile despre al doilea program pentru Grecia.

Italia a fost afectata atat de instabilitatea politica interna, cat si de speculatiile financiare legate de posibila destramare a zonei euro, au aratat analistii Credit Suisse.

Investitorii au inceput sa lichideze plasamentele in actiuni si obligatiuni italiene saptamana trecuta, de teama ca premierul Silvio Berlusconi va incerca sa il inlature pe ministrul de Finante, Giulio Tremonti, considerat un garant al prudentei fiscale.

Necesarul de imprumut al Italiei pentru urmatorii trei ani este de peste 600 de miliarde de euro, in timp ce fondul european de salvare esre de 450 de miliarde de euro, iar o parte este deja angajat pentru asistarea financiara a Greciei, Portugaliei si Irlandei.

Analistii considera ca Europa ar trebui sa creasca de patru ori acest fond, daca ar fi sa sprijine Italia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri