Compania familiei Middleton, Party Pieces, un business in valoare de 30 de milioane de lire sterline, care are sediul in Berkshire, Marea Britanie, se ocupa cu organizarea de evenimente, petreceri si nunti, conform Mediafax.

Contactati de reporterii Daily Mail, reprezentantii companiei spun ca vor investiga foarte curand conditiile in care lucreaza muncitorii care le furnizeaza, printre altele, materialele de decor pentru petrecerile pe care le organizeaza.
Autorii articolului publicat in Daily Mail scriu ca au facut o calatorie la Tijuana, un oras de la granita Mexicului, celebru, printre altele, pentru traficul de droguri. Ei spun ca intr-un cartier foarte sarac din Tijuana au vorbit cu membrii mai multor familii care se ocupa cu realizarea materialelor decorative pentru petreceri si nunti, ce sunt puse ulterior in vanzare, printre altele, pe magazinul online detinut de familia Middleton.

Pentru a-si indeplini sarcinile, spune una dintre femeile mexicane cu care au vorbit autorii articolului, aceasta este ajutata de copiii ei si lucreaza zece ore pe zi, sapte zile pe saptamana, fiind platita cateodata cu doar 10 pence pe ora, in conditiile in care obiectele decorative pe care le face sunt vandute cu 12,99 de lire sterline bucata.

O alta femeie spune ca primeste pentru fiecare obiect decorativ 95 de pence, desi finalizarea fiecarei piese dureaza mai multe ore. Femeia adauga ca a ales aceasta ocupatie pentru ca nu gaseste foarte usor de lucru. "Oricum, daca ma plang, vor gasi pe altcineva", a spus aceasta.

Citeste si:

Autorii articolului explica faptul ca, in Mexic, persoanele care au meserii de acest tip nu pot avea pretentia de a primi salariul minim pe economie, adica de minimum 49 de pence pe ora. Mai mult, o parte din castigurile lor sunt cheltuite pe materialele de lucru.

Inainte de casatoria cu printul William, al doilea in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, Kate Middleton a lucrat la firma parintilor ei, la departamentul de vanzari, slujba care, in unele companii, presupune intalniri cu furnizorii si verificarea conditiilor din fabrici, spun autorii articolului, care adauga ca sunt siguri ca ducesa si parintii ei nu erau la curent cu conditiile in care sunt realizate produsele pe care le comercializeaza.

Compania Party Pieces, infiintata de mama ducesei Catherine, Carole Middleton, in 1981, pe cand avea 26 de ani, are in prezent 30 de angajati - inclusiv pe Pippa, sora lui Kate, care se ocupa de revista online The Party Times - si a devenit foarte cunoscuta pe piata britanica.
Multe companii folosesc serviciile unor fabrici situate in zone sarace din Asia si America.

Sursa foto: Wikipedia.org