Potrivit unui comunicat transmis de Sindicatul Liber al Navigatorilor, nava care a fost atacata in portul libian Derna apartine companiei Aegean Marine Petroleum din Grecia, iar la bordul acesteia se aflau 21 de marinari filipinezi, trei greci si doi romani. In urma atacului, doi marinari, un grec si un roman, si-au pierdut viata. Conform sursei citate, romanul avea 24 de ani si era la primul sau voiaj, indeplinind ”functia de OS (marinar) din martie 2014 de cand a fost ambarcat la bord”, scrie Mediafax.

”Tatal lui, fiter pe aceeasi nava, este in afara oricarui pericol. Nava se afla in rada Derna si urma sa faca operatiuni de incarcare/descarcare in portul din Libia”, se mai arata in comunicatul citat. Nava este un tank pentru produse petroliere si a fost construita in anul 1991.

Pe de alta parte, vecinii familiei marinarului mort, Eduard Curduman, spun ca tanarul terminase de curand studiile la Universitatea Maritima din Constanta, ca si tatal sau, si era foarte fericit ca putea sa plece in voiaj alaturi de acesta. ”Sunt foarte socat de cele intamplate, doar atat pot sa mai spun. Credeti-ma ca nu pot sa vorbesc. Simt numai durere”, a declarat unul dintre vecini.

Potrivit Ministerului de Externe, o racheta lansata de catre un avion de vanatoare neidentificat a explodat la bordul unei nave aflata in portul libian Derna, incidentul soldandu-se cu decesul a doi membri ai echipajului, un cetatean roman si un cetatean grec, precum si cu ranirea altor doi marinari, cetateni filipinezi, care ulterior au fost transportati la tarm pentru ingrijiri medicale. Incidentul a avut loc duminica la bordul unei nave sub pavilion liberian si cu armator grec, ancorata in portul Derna. Dupa incident, nava si-a continuat cursul catre Tobruk, cu destinatia portul Pireu.

Citeste si:

Potrivit MAE, cand nava va ajunge in portul Pireu, reprezentantii Ambasadei Romaniei la Atena vor acorda asistenta consulara ce se impune in asemenea situatii tatalui cetateanului roman decedat, in vederea repatrierii trupului neinsufletit al fiului sau. Reprezentantii celor doua misiuni diplomatice s-au aflat pe tot parcursul noptii in contact cu autoritatile locale competente, coordonandu-si totodata demersurile.

De asemenea, cele doua misiuni diplomatice au mentinut legatura permanenta si cu tatal cetateanului roman decedat, aflat pe aceeasi nava, mai preciza MAE. In cadrul demersurilor initiate pe langa armatorul navei, s-a obtinut asigurarea din partea acestuia ca va suporta toate cheltuielile aferente repatrierii corpului neinsufletit al cetateanului roman.

Un petrolier la bordul caruia se aflau inclusiv doi marinari romani a fost vizat duminica de un "atac militar aerian de origine necunoscuta" in portul Derna, fief islamist din estul Libiei, a anuntat luni paza de coasta greaca, precizand ca doi membri ai echipajului au murit, relata AFP. Atacul a avut loc "in cursul serii", a precizat paza de coasta pentru AFP, adaugand ca petrolierul efectua o cursa interna si era ancorat cu 1.600 de tone de petrol in rezervoare in momentul in care a fost atacat.