Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerpres.

MAE a transmis că prin intermediul Consulatului General al României la Dubai, are în atenţie şi monitorizează situaţia acestora.

De asemenea, ministerul român precizează că reprezentanţii Consulatului General al României la Dubai au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile aeroportuare şi reprezentanţii companiilor aeriene, pentru a se asigura că drepturile cetăţenilor români sunt respectate în această situaţie.

Reprezentanţii oficiului consular menţin dialogul în permanenţă cu persoanele în cauză şi au recomandat să respecte instrucţiunile autorităţilor din Emiratele Arabe Unite, pentru evitarea oricăror riscuri generate de situaţia cu caracter excepţional existentă pe plan local. În măsura în care arterele rutiere vor fi deblocate şi traficul va fi reluat, reprezentanţii Consulatului General al României la Dubai se vor deplasa pentru acordarea de asistenţă consulară la faţa locului.

Potrivit informaţiilor obţinute de la autorităţi, este preconizată o ameliorare a stării vremii, fiind întreprinse demersuri pentru reoperaţionalizarea pistelor Aeroportului Internaţional Dubai începând cu ora 17,00 (ora locală).

Consulatul General al României la Dubai continuă dialogul cu autorităţile emirateze şi cu cetăţenii români, acordând asistenţă consulară, conform competenţelor.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Dubai: + 971 4 3492970, + 971 4 3492972, + 971 4 3492973, +971 4 3492974, +971 4 3856771, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, dacă se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +971 50 937 4516.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri