In luna martie, economia Rusiei a inregistrat o scadere de 2,7% comparativ cu intervalul similar din 2014. Evolutia negativa a economiei ruse este provocata de scaderea productiei in industria prelucratoare, minerit, constructii, precum si a vanzarilor de retail, pe fondul declinului veniturilor populatiei. Totodata, investitiile sunt in declin, ca si exporturile de petrol si gaze.

Datele contrasteaza cu remarcile pozitive facute recent de oficiali guvernamentali rusi, care au sustinut ca economia a depasit cea mai dificila perioada. Ministerul Economiei anticipeaza ca PIB-ul Rusiei se va contracta in acest an cu 2,8%, dar va reveni la o crestere de cel putin 2,3% in perioada 2016-2018.