Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat miercuri seara, la cateva ore dupa ce institutia a mentinut blocarea finantarii bancilor elene la nivelul de circa 89 de miliarde de euro, ca este tot mai greu de gasit o solutie pentru criza din Grecia, relateaza Bloomberg.

Intrebat de jurnalisti daca va reusi sa inchida dosarul Grecia, a spus ca este foarte dificil. "Nu stiu. De aceasta data este foarte dificil", a aratat Draghi, citat de publicatiile Il Sole 24 Ore si Corriere della Sera, scrie Mediafax.

Un purtator de cuvant al BCE a refuzat sa comenteze informatiile.

Remarcile lui Draghi scot in evidenta impasul cu care se confrunta liderii din zona euro, care asteapta propunerile de reforma ale guvernului condus de premierul elen Alexis Tsipras, inainte de termenul limita care expira joi la miezul noptii.

In lipsa unui program de reforme credibil din partea autoritatilor de la Atena, Draghi si colegii sai din consiliul guvernatorilor BCE nu au mai marit asistenta de urgenta acordata bancilor din Grecia, in prezent de aproape 89 de miliarde de euro.

Seful bancii centrale germane, Jens Weidmann, membru in consiliul guvernatorilor BCE, a afirmat joi ca institutia trebuie sa blocheze in continuare imprumuturile de urgenta destinate bancilor elene, iar masurile de control al capitalului sa fie mentinute pana cand autoritatile din Grecia vor ajunge la un acord cu creditorii.

Weidmann a mai spus ca orice fel de asistenta pe termen scurt destinata Greciei trebuie sa vina din partea guvernelor si nu a bancilor centrale.
Oficiali din zona euro au discutat neoficial un aranjament prin care BCE sa mentina lichiditatile pentru bancile elene, in schimbul unor garantii pentru imprumuturi, potrivit unor persoane aproapiate discutiilor.

Grecia a cerut miercuri, in mod oficial, un plan de salvare pe o perioada de trei ani din fondul de salvare al zonei euro si a promis ca va incepe sa implementeze unele dintre reformele solicitate de catre creditori incepand de saptamana viitoare. Grecia risca in prezent sa nu poata plati deloc datoria de 323 de miliarde de euro.

Sursa foto: Mario Draghi/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri