"Credem ca evolutiile actuale ar putea implica o finantare mai mare, cel putin pentru sustinerea bancilorsi o restructurare mai mare a datoriilor decat estimam in raport", a afirmat Blanchard intr-o postare pe blog, relateaza MarketWatch.

Intr-un raport publicat saptamana trecuta se arata ca Grecia ar avea nevoie de un nou ajutor de peste 60 de miliarde de euro, pentru acoperirea necesarului de finantare, precum si de o relaxare a termenilor de rambursare a datoriilor prin extinderea maturitatilor, relateaza MarketWatch, conform Mediafax.

Raportul a fost pregatit inainte de convocarea referendumului de catre autoritatile elene, decizie care a necesitat introducerea controlului capitalului. Statul elen mai dispune de lichiditati pentru doar cateva zile, iar controlul de capital previne prabusirea totala a sistemului financiar.

Comentariile economistului sef al FMI semnaleaza ca reprezentantii Fondului ar putea considera ca Grecia ar putea avea nevoie si de o reevaluare in scadere a datoriilor, nu doar de prelungirea termenelor de rambursare, daca situatia economica se va inrautati.

Pozitia FMI intra in contradictie cu cea a celui mai mare si puternic creditor al Greciei, Germania. Autoritatile de la Berlin au exclus orice reevaluare in scadere a datoriilor Greciei catre Germania, afirmand ca sunt deschise posibilitatii extinderii maturitatilor, la sfarsitul discutiilor despre programul de salvare, dar numai daca Guvernul grec va dovedi ca este hotarat sa reduca cheltuielile si sa reformeze economia.

Oficialii zonei euro considera ca FMI este prea pesimist in evaluarea situatiei Greciei, a scris Blanchard, factor care reduce estimarea privind amploarea masurilor de relaxare a datoriilor. Evaluarea FMI ar putea incuraja Grecia sa ceara Germaniei concesii mai mari in privinta datoriilor decat vor autoritatile de la Berlin.

Citeste si:

Grecia a transmis joi noaptea, Eurogroupului, un nou program de reforme si cere in schimb un nou program de ajutor de 53,5 miliarde de euro, pana cel putin in 2018.

Noul plan de reforme include o crestere a TVA-ului la 23% pentru serviciile de restauratie si la 13% pentru industria hoteliera, precum si reforme in sistemul de pensii si in domeniul public. In plus, Grecia intentioneaza sa elimine scutirea de TVA pentru insulele grecesti, pana la sfarsitul lui 2016.

De asemenea, Atena prevede cresterea impozitelor pentru societati si armatori. Propunerile vizeaza si cresterea imediata a taxelor pentru produsele de lux si publicitatea la televiziune. Atena mai propune relansarea privatizarilor, inghetate de la sosirea la putere a lui Alexis Tsipras.

Aceste propuneri urmeaza sa fie analizate vineri de creditori - UE, BCE si FMI - si supuse sambata ministrilor de Finante din zona euro. Parlamentul grec va dezbate de asemenea, vineri, acest plan de reforme.

Duminica, liderii din statele membre UE se vor reuni la Bruxelles pentru a discuta pe tema Greciei.

Sursa foto: Eurozone/Shutterstock