Nencev a declarat pentru postul bulgar Nova TV ca aeronave militare ruse au patruns in ultima luna de patru ori in "aria de responsabilitate a Bulgariei" din spatiul aerian al NATO, informeaza News.ro.

Avioanele ruse aveau oprite transponderele - dispozitive de comunicare care permit, alaturi de radare, localizarea unei aeronave, mai ales intr-un spatiu aerian aglomerat -, a subliniat ministrul.

"Este foarte ingrijorator, asa ca luam masuri preventive", a spus Nemcev. Orice intrare neautorizata in spatiul aerian declanseaza trimiterea unor avioane bulgare de vanatoare, a adaugat el. Avioane ruse de linie au incalcat spatiul aerian de sase ori in ultima luna, a precizat Nencev.
Bulgaria a cerut explicatii Moscovei cu privire la aceste incalcari, a precizat ministrul, care a adaugat ca aceste incidente reprezinta "provocari la adresa Bulgariei si fortelor sale aeriene".

Ministerul rus al Apararii, contactat de Reuters, nu a fost in masura sa comenteze imediat cu privire la aceste acuzatii. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a indemnat Moscova, in ianuarie, sa "adopte toate masurile necesare" pentru a se asigura ca nu incalca spatiul aerian al Aliantei Nord-Atlantice.

Citeste si:

Stoltenberg facea aceste declaratii in contextul in care Turcia a doborat in noiembrie un avion militar rus de razboi care pleca intr-o misiune in spatiul aerian sirian, pe care Ankara l-a acuzat ca a incalcat spatiul aerian turc. Acest incident a provocat o intrerupere a relatiilor diplomatice intre cele doua tari, iar Moscova a impus Ankarei sanctiuni economice.

Sofia a refuzat, in septembrie, sa acorde acces unor zboruri ruse - despre care Moscova afirma ca transporta ajutoare - catre Siria si afirma ca are indoieli serioase cu privire la incarcatura de la bordul aeronavelor.

Bulgaria, o fosta tara comunista si totodata un fost aliat loial Moscovei, este aproape integral dependenta de livrari energetice ruse, iar multi bulgari au un sentiment de afinitate profunda cu marele lor vecin de peste Marea Neagra.

Sursa foto: Anton Gvozdikov / Shutterstock