China nu are in vedere un plan imediat de majorare a taxelor in scopul descurajarii exporturilor de textile, a declarat un oficial chinez, ca reactie la investigatia declansata de Uniunea Europeana in aceasta privinta, informeaza Reuters. China a introdus deja, la 1 ianuarie, o taxa pe export aplicata fiecarui produs, indiferent de valoarea acestuia.

Comisarul european pentru Comert, Peter Mandelson, a recomandat deschiderea unei investigatii asupra a noua categorii de produse chinezesti de textile si imbracaminte importate de UE. Importurile Uniunii Europene de textile din China au crescut cu 534% de la inceputul anului, dupa renuntarea la contingentele de import.

Potrivit acordului comercial semnat de China o data cu aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului, statele membre pot restrictiona importurile de imbracaminte si textile in cazul in care acestea pun in pericol producatorii autohtoni. Cao sustine insa ca vanzarile Chinei nu au crescut, in pofida eliminarii cotelor, care favorizau anumite state in detrimentul altora. Oficialul chinez a precizat ca exporturile Chinei catre alte state au fost in primul trimestru cu 19,1% mai mari fata de anul trecut, comparativ cu cresterea de 20,6% inregistrata in 2004 fata de 2003.