Cel mai mare producator de ciment din lume, Lafarge, a raportat ca profitul obtinut in primul trimestru al 2007 a depasit asteptarile pietei, datorita castigurilor de capital, reducerii costurilor si temperaturilor crescute ce au favorizat sectorul constructiilor.

Profitul operational a crescut cu 58% pana la 345 milioane euro, iar veniturile s-au majorat cu 6% pana la 3,695 miliarde euro, informeaza NewsIn, citand Reuters. Lafarge a precizat ca rezultatele "bune" obtinute in primul trimestru releva o tendinta conform careia rezultatele financiare ale grupului vor continua sa se imbunatateasca in anul curent, confirmand si faptul ca se asteapta la depasirea obiectivului anual de a majora castigurile pe actiune in medie cu 10%, conform planului de restructurare "Excellence 2008".

Profitul net al grupului a atins nivelul de 362 milioane euro (493,8 milioane dolari) in primul trimestru al 2007, in crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand profitul net a fost de 58 milioane euro, depasind si media unui grup de analisti care, pentru Reuters, mizasera pe un profit de 252,6 milioane euro.

Citeste si:

Grupul Lafarge, care furnizeaza ciment, gips, nisip si pietris, a precizat ca renuntarea la divizia sa de fabricare de acoperisuri precum si la activele din Turcia a avut un impact pozitiv asupra rezultatelor financiare, in ciuda faptului ca aceste castiguri de capital nu au fost contabilizate.

Rezultatele Lafarge sunt comparabile cu cele obtinute de rivalul elvetian Holcim, care a beneficiat de cresterea substantiala a sectorului de constructii in toata Europa.

Lafarge ete prezent si in Romania, prin Lafarge Agregate si Betoane Bucuresti.