In conditiile unei piete de nisa, a carei rata de dezvoltare in ultimii sapte ani a fost exponentiala, modelele de afaceri si creativitatea diversilor jucatori din domeniu (fie ca vorbim de dezvoltatori, de agenti de consolidare sau de operatori de telefonie mobila) depasesc de multe ori posibilitatea legiuitorilor de a crea cadrul de reglementare adecvat.

Ca orice teritoriu neexplorat, si aceasta piata este plina de capcane dar si de oportunitati pentru participantii abili, agili, dar mai ales bine informati.

Modelele de afaceri preponderente in aceasta piata se incadreaza in doua mari clase:


Modelul ”agent de colectare”
si Modelul „cumparator / revanzator”. Desigur, cele doua modele nu exista in natura in stare pura, ele suferind diverse variatii in functie de un numar de factori.

Modelul „agent de colectare” presupune existenta unei legaturi directe intre dezvoltatorul aplicatiei respective si utilizatorul terminalului. Cu alte cuvinte, relatia contractuala se stabileste si tranzactia economica are loc intre cel care creaza aplicatia si cel care o va „consuma”. Desigur, intr-un bazar virtual, vanzatorii pot fi de oriunde asa cum si cumparatorii pot veni din cele mai neasteptate locuri. Ca atare, s-a creat nevoia unor terti care sa faciliteze relatia dintre cei doi si, implicit, consumul. Acesti terti sunt de regula agentii de consolidare si/sau operatorii de telefonie mobila. In cadrul modelului discutat (cel de „agent de colectare”), aceste entitati intervin in lantul tranzactional si faciliteaza circuitul banilor de la consumator la dezvoltator prin prestarea unor servicii, denumite generic „de colectare”.

Este foarte probabil ca acest model sa para simplu. In practica insa, intr-un lant de acest fel pot exista un numar foarte mare de interpusi din tot felul de jurisdictii. In mod evident, riscurile juridice (in principal, cele privind natura juridica a relatiei contractuale si legea aplicabila) si fiscale (in principal, cele privind taxa pe valoare adaugata si cele privind impozitul cu retinere la sursa) vor creste proportional cu numarul tranzactiilor din lant.

In cadrul celui de-al doilea model, cel „cumparator/revanzator”, tranzactiile vor fi structurate cu totul altfel in sensul in care licenta pentru utilizarea aplicatiilor va fi cedata „din mana in mana” pana la consumator. Cu alte cuvinte, dezvoltatorul va ceda licenta unui agent de colectare, unei platforme de comert virtual sau unui operator de telefonie mobila care va „vinde” apoi aplicatia consumatorului final.

Citeste si:

Diferenta esentiala dintre acest model si precedentul este aceea ca in primul caz „vanzarea” aplicatiei are loc intre dezvoltator si consumator (asa numitele tranzactii Business – to – Consumer), pe cand in acest caz, au loc „vanzari” succesive intre mai multe societati (asa numitele tranzactii Business – to – Business) urmand ca abia in ultima etapa tranzactionala sa aiba loc o vanzare de tip Business – to – Consumer.

Va intrebati fireste de ce sunt importante aceste precizari. Ei bine, motivele sunt numeroase si vom incerca sa sintetizam cateva dintre ele mai jos:
1) Fiecare platforma foloseste un model de distributie propriu care nu va fi niciodata un model pur de agent sau de cumparator/revanzator) ci un hibrid mai mult sau mai putin reusit intre cele doua. Pentru a intelege modelul real si responsabilitatile fiecarei parti, in functie de pozitia in lantul tranzactional, este necesara o buna intelegere a modelelor teoretice.
2) Modelul (chiar si unul hibrid) trebuie reflectat in mod corespunzator in documente (de ex. contractele dintre parti) pentru a se asigura transparenta necesara in relatia cu diversi terti. In lipsa unei documentatii adecvate, un risc foarte probabil este ca modelul sa fie contestat si reclasificat din punct de vedere fiscal.
3) Fiecare model teoretic se supune unor reguli de taxare diferite, atat din perspectiva TVA cat si din perspectiva impozitului cu retinere la sursa. Cunoasterea implicatiilor fiscale aplicabile modelelor teoretice inlesneste intelegerea implicatiilor fiscale aplicabile modelelor reale si, implicit, aplicarea tratamentului fiscal adecvat.
4) Procesul legislativ in acest domeniu este extrem de dinamic (chiar daca in anumite situatii nu suficient). In aceste conditii, o buna intelegere a cadrului de reglementare existent va permite o asimilare superioara a modificarilor legislative preconizate si o adaptare mai rapida a afacerii la aceste modificari. Un bun exemplu in acest sens este chiar modificarea directivei europene privind TVA care incepand cu 1 ianuarie 2015 va institui un regim fiscal complet diferit de cel care se aplica in prezent comertului cu aplicatii.

Concluzii

Asa cum probabil ati dedus din cele de mai sus, problema comertului cu aplicatii este una complexa din urmatoarele considerente: piata relevanta nu este localizata geografic, prin urmare cu greu se poate vorbi despre un cadru comun de reglementare mai ales daca partile implicate sunt din afara UE; partile implicate pot fi numeroase si din foarte multe jurisdicitii ceea ce face ca lantul tranzactional sa fie extrem de complex si greu de gestionat; tratamentul juridic si fiscal aplicabil tranzactiilor individuale poate fi viciat de anumite inconsecvente care pot conduce la ne-taxare, taxare dubla, dispute intre parti, etc. Este posibil ca autoritatile sa nu aiba experienta necesara pentru a intelege acest nou tip de comert si sa adopte o abordare extrem de conservatoare care sa genereze costuri fiscale si operationale pentru societatile implicate.

Chiar si in aceste conditii, piata va creste in continuare in ritm alert si miza unor castiguri imediate ii va face pe unii participanti la aceasta piata sa-si asume intr-o prima faza riscurile fiscale si juridice implicite acestui tip de comert. Totusi, ne asteptam ca intr-un timp relativ scurt, aceste riscuri sa se traduca in pierderi financiare. Abia atunci va deveni evident avantajul acelor jucatori abili, agili, dar mai ales bine informati.

Articol scris de Adriana Nastase, Avocat, Schoenherr si Asociatii, si Theodor Artenie, Director Executiv, Schoenherr Tax