Pentru o justa intelegere a situatiei, trebuie mentionat ca in prezent cota de contributii sociale este, in principiu, de 39,25%, din care 16,5% este datorata de salariat, respectiv din salariul sau brut, iar restul de 22,75% este suportata de catre angajator.

Prin modificarile planuite de Ministerul Finantelor Publice, salariatul va suporta singur, incepand cu 2018, o cota de 35%, reprezentand contributii sociale, fata de 16,5%, cat suporta in prezent. Practic, din salariul brut, urmeaza sa se scada o cota de 35% numai cu titlu de contributii, urmand sa se scada suplimentar si impozitul pe venit.

Or, care este motivatia juridica pentru care sarcina fiscala asupra contribuabilului creste cu aproximativ 19 puncte procentuale in ceea ce priveste contributiile sociale? Ce intoarce statul in plus cantitativ sau calitativ asupra contribuabililor sai pentru a justifica aceasta crestere pe care o suporta exclusiv contribuabilul, respectiv beneficiarul serviciilor statului, in conditiile in care riscul asigurat ramane neschimbat?

Trebuie tinut cont ca dincolo de cifre, contributiile sociale reprezinta un instrument juridic, reglementat si incadrat de Constitutia Romaniei si apartinand dreptului fiscal. Or, modificarea propusa de Ministerul Finantelor Publice trebuie trecuta in primul rand prin filtrul juridicului si al constitutionalitatii.
Legea finantelor publice defineste contributia sociala ca prelevare obligatorie a unei parti din veniturile persoanelor fizice si juridice, cu sau fara posibilitatea obtinerii unei contraprestatii.

Codul fiscal defineste contributia obligatorie ca prelevare obligatorie realizata in baza legii, care are ca scop protectia persoanelor fizice obligate a se asigura impotriva anumitor riscuri sociale, in schimbul carora aceste persoane beneficiaza de drepturile acoperite de respectiva prelevare.

Or, una din trasaturile care deosebesc contributia sociala de impozit este aceea ca, in timp ce impozitul este menit sa asigure nevoile publice, respectiv cheltuielile statului, contributia sociala este stabilita in considerarea nevoilor persoanelor fizice, respectiv cu scopul asigurarii contribuabililor impotriva unor riscuri sociale: boala, somaj, incapacitate temporara de munca, etc. Contributia sociala se raporteaza si se defineste prin contraprestatia pe care statul trebuie sa o ofere contribuabilului in cazul in care riscul in vederea caruia a fost instituita se indeplineste.

Este adevarat ca in sistemul nostru constitutional si fiscal intre contributiile platite si serviciile oferite de stat nu trebuie sa existe o echivalenta matematica, perfecta, in sensul ca statul nu intoarce servicii de aceeasi valoare cu contributiile platite, ci iti asigura posibilitatea accesului la o serie de drepturi si prestatii. Insa, aceste drepturi si prestatii nu trebuie sa fie iluzorii sau disproportionate.

In primul rand, Constitutia Romaniei vorbeste despre principiul asezarii juste a sarcinilor fiscale. Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, nu de putine ori, ca fiscalitatea trebuie sa fie nu numai legala, ci si proportionala, rezonabila si echitabila.

Citeste si:

Or, cresterea contributiei datorate de salariati cu o cota importanta (practic salariatii vor plati contributii duble fata de cat platesc in prezent) in conditiile in care riscurile asigurate raman neschimbate, nedublata si de o crestere a cantitatii sau macar a calitatii serviciilor prestate de stat in beneficiul contribuabilului, in materie de sanatate, somaj, etc., reprezinta, in opinia subsemnatului, o incalcare a proportionalitatii si echitatii care guverneaza regimul contributiilor fiscale.

Aceasta incalcare e cu atat mai evidenta cu cat, in ansamblu, cota de contributie totala va scadea, de la 39,25% (cat se plateste cumulat de angajat si angajator in prezent) la 35%, potrivit comunicatului Ministerului Finantelor. Ceea ce, teoretic inseamna, ca veniturile publice din care se suporta aceste cheltuieli pentru serviciile sociale vor scadea. Practic vor fi si mai putin bani pentru acoperirea cheltuielior ocazionate de intervenirea riscurilor sociale.
Or, in conditiile in care nivelul serviciilor este cel din prezent si riscurile asigurate sunt neschimbate, o astfel de masura, neinsotita de masuri de eficientizare a cheltuirii banului public, va conduce la o deteriorare a serviciilor care se intorc inapoi de la stat catre contribuabil.

Paradoxul si absurdul acestor masuri se inchide perfect: salariatii vor plati mai mult din buzunarul lor pentru serviciile sociale, iar serviciile asigurate de stat in beneficiul contribuabililor vor scadea, cantitativ sau calitativ. In al doilea rand, Curtea Constitutionala a Romaniei a preluat in jurisprudenta sa doctrina denumita a dreptului viu, in sensul ca a stabilit si dezvoltat exigente constitutionale sporite in sensul asigurarii unei protectii efective a drepturilor si libertatilor fundamentale.

Aceasta doctrina, aplicata in special in materia accesului la justitie, poate fi translatata si in materie fiscala. In acest sens, plata contributiilor sociale, in general, trebuie sa fie contrabalansata de drepturi si prestatii efective, iar nu doar teoretice, pentru a fi in linie cu exigentele constitutionale.

Or, dreptul la ocrotirea sanatitii, dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sunt drepturi fundamentale consacrate de Constitutie. Dublarea contributiilor sociale ar trebui, in conformitate cu doctrina efectivitatii sa antreneze o imbunatatire efectiva, concreta, chiar daca nu perfect echivalenta, a serviciilor oferite in contraprestatie. Altfel, se rupe raportul de proportionalitate care trebuie sa existe intre contributie si serviciul prestat.

In al treilea rand, pentru ca aleatoriul, dezordinea si lipsa de coerenta fiscala sa fie completa, trebuie reamintit ca de curand, prin Codul Fiscal s-a instituit deductibilitatea pentru serviciile medicale furnizate sub forma de abonament suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita sumei de 400 euro. Dincolo de beneficiile pe care le acorda aceasta prevedere salariatilor sau de castigurile pe care aceasta prevedere la aduce in mediul sanatatii private, practic, statul obliga salariatii sa suporte individual contributii sporite, inclusiv pentru sanatate, dar, in acelasi timp, trimite si incurajeaza trimiterea salariatilor catre unitatile sanitare private.

Or, din nou, ansamblul acestor masuri nu reflecta filozofia constitutionala si fiscala a contributiilor sociale, cat timp sarcina contribuabilului creste, dar, pe de alta parte, este trimis si incurajat sa mearga, pentru a beneficia de serviciile pentru care plateste mai mult la stat, in mediul privat. O masura mai coerenta, nu neaparat si cea mai buna, ar fi fost daca, in paralel cu trimiterea la privat, s-ar relaxa sarcina fiscala a contribuabilului in materia contributiilor sociale: ce statul nu poate sa asigure, sa lase sistemului privat.

Dincolo de a face din critica un instrument la moda, este necesara o fundamentare juridica mai serioasa a masurilor care vizeaza contributiile sociale, in sensul de a se tinde spre realizarea unei echivalente mai pronuntate intre nivelul contributiei si calitatea/cantitatea serviciilor oferite de stat. Justificarea ca se reduce birocratia aferenta ordinelor de plata pe care angajatorul trebuia sa le completeze lunar pentru plata contributiilor catre buget nu indeplineste aceasta exigenta. Aceasta fundamentare ar trebui dublata de un control mai riguros al modului in care se cheltuiesc fondurile constituite din plata contributiilor sociale (a se vedea in acest sens, spre exemplu, rapoartele Curtii de Conturi cu privire la CNAS).

Sursa foto: Shutterstock