Actiunile Twitter au coborat cu pana la 12% in prelungirea sedintei de tranzactionare pe bursa de la New York, dupa anuntarea rezultatelor financiare, potrivit Bloomberg. Desi titlurile Twitter se afla sub maximul record inregistrat in 26 decembrie 2013, acestea au crescut cu 59% fata de cel mai jos nivel atins vreodata, consemnat in 23 mai. Atunci, pretul pe unitate a fost de 30,5 dolari, in timp ce la finalul sedintei de luni pretul a fost de 48,5 dolari pe unitate, noteaza Mediafax.

Numarul vizualizarilor, in urcare fata de trimestrul anterior

Numarul utilizatorilor activi lunar ai retelei sociale a avansat in al treilea trimestru cu 23% fata de intervalul corespunzator din 2013, la 284 de milioane, se arata intr-un comunicat al companiei. Rata de crestere a incetinit insa fata de 25% in trimestrul anterior. De asemenea, numarul vizualizarilor efectuate de utilizatori pe Twitter a crescut la 181 de miliarde in al treilea trimestru, fata de 173 de miliarde in trimestrul anterior.

Dick Costolo, CEO-ul Twitter, incearca sa atraga mai multi utilizatori, el declarand ca vrea sa faca reteaua de socializare mai usor de folosit, sa imbunatateasca serviciul de mesagerie si sa lucreze cu dezvoltatorii de aplicatii mobile pentru extinderea serviciilor oferite de companie. Vanzarile s-au dublat in perioada iulie-septembrie in comparatie cu al treilea trimestru al anului trecut, ajungand la 361,2 milioane de dolari. Veniturile au depasit estimarile analistilor intervievati de Bloomberg, care au anticipat vanzari in valoare de 351 de milioane de dolari pentru al treilea trimestru.

Veniturile din publicitate pe platforme mobile au reprezentat 85% din incasarile totale din publicitate inregistrate de Twitter in cel de-al treilea trimestru. Twitter estimeaza pentru al patrulea trimestru venituri cuprinse intre 440 si 450 de milioane de dolari.

Costolo a inlocuit mai multi sefi de departamente ai Twitter, in urma unor conflicte interne, si a introdus noi produse, in incercarea de a asigura investitorii ca Twitter va continua sa creasca. Compania americana a fost listata la bursa din New York in luna noiembrie.