Titlurile Transelectrica au scazut cu 2,59%, la 15,45 lei, in ziua in care s-a realizat decontarea ofertei prin care statul a vandut un pachet de 15% din actiunile companiei. Cotatia bursiera la care titlurile Transelectrica au ajuns este cu 1,66% sub pretul la care a fost executata oferta pe transa micilor investitori, de 15,71 lei/actiune, si, totodata, este cu 3,7% peste cel din transa investitorilor mari, de 14,9 lei/titlu.

Actiunile din oferta au fost alocate la surt timp dupa ora 16:00.

Investitorii au fost foarte activi la tranzactionarea actiunilor Transelectrica si au realizat 1.149 de operatiuni, cu mult peste numarul de transferuri zilnice din ultimele sase luni. In ultimele sase luni, numarul de operatiuni realizate intr-o sedinta cu titlurile companiei a fost mai mic de 200 si a crescut pana la un maxim de 274 in sedinta din 27 martie, cand s-a incheiat oferta publica de vanzare derulata de stat.

Unii brokeri cred ca o parte dintre investitorii care au cumparat titluri in oferta Transelectrica au inceput sa vanda marti la preturi in scadere pentru a-si recupera cea mai mare parte a banilor utilizati la subscriere, dupa ce pretul din oferta a fost mai mare decat cel de la bursa.

Valoarea tranzactiilor realizate marti cu titlurile Transelectrica, de 6,6 milioane lei (1,5 milioane euro), reprezinta 45% din rulajul pietei actiunilor, de doar 14,7 milioane lei (3,3 milioane euro). Valoarea medie a unei tranzactii a fost de 5.764 de lei.

"Proximitatea inregistrarii si introducerea actiunilor din oferta secundara de la Transelectrica in conturile brokerilor a condus la o efervescenta caracteristica unei astfel de zile, inregistrandu-se una dintre cele mai lichide sesiuni de tranzactionare pe acest emitent. Cred ca in urmatoarele zile lichiditatea acestor actiuni va continua sa fie ridicata, urmand ca aceasta sa se scada in cursul saptamanii viitoare", a declarat pentru Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.

Majoritatea actiunilor de la BVB au fost tranzactionate inca din primele minute la preturi usor sub ultimele cotatii de luni, in cadrul unor operatiuni cu volume reduse.

Citeste si:

Astfel, la inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 0,12%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,97% sub inchiderea de luni.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era in scadere cu 0,65%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborat cu 0,29%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Rulajul pietei actiunilor, de doar 14,7 milioane lei (3,3 milioane euro), este cu de ori sub lichiditatea sedintei precedente, de 40,2 milioane lei (9,2 milioane euro). In sedinta de luni sase tranzactii negociate cu actiuni Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5), BRD (BRD), SIF Moldova (SIF2) si Banca Transilvania (TLV) au asigurat aproape trei sferturi din lichiditate.

"Pe parcursul lunii martie piata a inregistrat o perioada de diminuare a interesului, pe de o parte din cauza cresterilor accelerate din primele doua luni ale anului, dar si pe fondul temerilor legate de economiile europene. Alti factori sunt mutarea atentiei investitorilor asupra situatiei economice a Spaniei si un mediu de afaceri autohton ce resimte recesiunea care se reinstaleaza atat in mari tari europene, cat si in Romania", a afirmat Chisu.

Brokerul crede ca investitorii de la BVB vor fi mai activi la tranzactionare si rulajele vor creste in apropierea datelor de inregistrate pentru AGA programate in aprilie de majoritatea companiilor listate.

Titlurile Fondului Proprietatea, care de regula sunt cele mai lichide din piata, au inregistrat doar al treilea rulaj, de 1,3 milioane lei. Pretul acestor actiuni a scazut cu 0,67%, la 0,593 lei.
La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele de la Frankfurt si Paris erau in scadere cu 0,1% si, respectiv, cu 0,5%, iar piata de la Londra era in stagnare. Bursele din Europa Centrala si de Est inregistrau o evolutie incerta. Cele mai vizibile variatii erau consemnate de bursa din Rusia, care avansa cu 2,3%, si de piata din Ungaria, care era in scadere cu 0,8%.