Deal-ul a fost realizat la ora 12:12, la pretul de 0,5585 lei, similar ultimei cotatii de joi de pe piata principala. Raportat la aceasta cotatie, capitalizarea Fondului este de 7,695 miliarde lei (1,7 miliarde euro).

Tranzactia negociata nu a influentat pretul actiunilor pe piata principala, astfel ca titlurile au ramas pe scadere usoara. La ora 12:20, actiunile erau in scadere cu 0,63%, la 0,555 lei, iar operatiunile insumau doar 890.000 de lei.

De regula majoritatea pachetelor mai mari de actiuni Fondul Proprietatea sunt cumparate de investitori straini.

Citeste si:

Cei mai mari actionari ai Fondului Proprietatea sunt fondul american de hedging Elliott Associates (controleaza indirect 13,91% din actiuni), City of London (7,21%) si Georgia Palade van Dusen (5,5%).

Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industrias Nicolae Malaxa, a vandut in ultimele luni mai multe pachete de actiuni la Fondul Proprietatea, participatia sa scazand in acest an de la 6,56%.

La 9 aprilie, investitorii straini detineau cumulat 55,24% din actiunile Fondului Proprietatea, iar actionarii romani aveau 40,36%. Fondul detinea 1,74% din propriile actiuni, pe care le-a rascumparat anul trecut si urmeaza sa le anuleze. Statul mai are 2,66% din actiuni, insa cea mai mare parte din acest pachet este blocata la Depozitarul Central deoarece a subscris titlurile, dar nu a participat cu aport in actiuni la alte companii.