Decizia a fost luata, luni, de Biroul Permanent al Senatului, care si-a insusit propunerea Executivului ca acest proiect, depus la Senat in data de 9 iulie, sa fie adoptat de urgenta de catre Parlament, scrie Mediafax.

In scrisoarea adresata Senatului, ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul solicita presedintelui Calin Popescu Tariceanu sa analizeze posibilitatea demararii procedurilor necesare in vederea organizarii unei sesiuni extraordinare in care sa fie adoptat Proiectul de lege pentru modificarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale 123/2012, a Legii petrolului 238/2004, precum si pentru modificarea Ordonantei de urgenta 6/2014 privind exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor ce decurg din calitatea de actionar al statului la Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. si la Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Medias si pentru modificarea unor acte normative.

In documentul inaintat conducerii Senatului se arata ca Romania a avut termen pana la data de 3 martie 2011 sa modifice legislatia in domeniu pentru a o pune in acord cu Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piata interna a energiei electrice si Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piata interna a sectorului gazelor naturale.

Comisia Europeana a apreciat, insa, ca modificarile legislative adoptate de Romania nu asigura transpunerea totala a celor doua directive si a sesizat Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) cu doua actiuni in constatarea neindeplinirii obligatiilor.

Citeste si:

Prin ambele cereri introductive, Comisia a solicitat Curtii sa impuna Romaniei sactiuni cu titlu cominatoriu in valoare de peste 30.200 de euro pentru fiecare zi de intarziere in adoptarea masurilor de transpunere a directivelor, de la data pronuntarii hotararii prin care se constata neindeplinirea obligatiilor.

Curtea a solicitat Romaniei sa-i comunice pana la data de 29 august daca a adoptat masurile legislative asumate, lucru care ar determmina retragerea actiunilor de catre Comisie.

Printre modificarile legislative cuprinse in proiectul de lege ce va fi discutat in sesiune extraordinara de Senat se afla modificarea regimului juridic al retelelor de transport, in sensul ca noile retele de transport de energie electrica care vor fi realizate din resurse proprii ale unui operator de transport nu mai reprezinta proprietatea publica a statului si nu sunt incluse in domeniul public al acestuia, ele constituind proprietate privata a operatorului care a realizat investitia.

Prin proiect se restrange regimul de proprietate publica asupra conductelor de transport al gazelor naturale doar la nivelul Sistemului National de Transport.