"Presedintele Klaus Iohannis este foarte multumit de activitatea procurorului general al Romaniei si de activitatea procurorului sef al DNA", au declarat, pentru News.ro, surse din Administratia Prezidentiala.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat duminica, ca va avea zilele urmatoare o discutie cu procurorul general Augustin Lazar si, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruta Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerand ca s-a incalcat legea, conform deciziei Curtii Constitutionale, si a dat de inteles ca nu exclude nici varianta ca cei doi sa demisioneze pana atunci.

Luni, Tudorel Toader a sustinut ca nu a sugerat ca procurorul general al Romaniei si seful DNA sa isi dea demisia, ci a invocat o institutie care exista in Codul Muncii, precizand ca oricine poate sa isi dea demisia si ca nimeni nu este obligat sa munceasca impotriva vointei lui: “Nu am sugerat sa isi dea demisia, am spus si am rugat sa nu se speculeze pe tema aceasta, si am invocat o institutie care exista in Codul Muncii. Oricine poate sa isi dea demisia, nimeni nu este obligat sa munceasca ceva impotriva vointei lui”.

Tot luni, Ministerul Justitiei a transmis, printr-un comunicat de presa, ca ministrul Tudorel Toader are dreptul si obligatia de a verifica eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor de serviciu de catre procurorul general, Augustin Lazar, si procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, potrivit legii privind organizarea judiciara. Reprezentantii Ministerului Justitiei au mentionat ca ca fac precizarea avand in vedere informatiile vehiculate in spatiul public, referitoare la competenta ministrului de a verifica eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor de serviciu de catre procurorul general, si procurorul sef al DNA.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat luni, ca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, este un om "extrem de echilibrat”, care are "mana libera” in a face lucrurile sa functioneze corect in acest domeniu si sa indrepte ceea ce i se pare ca "nu functioneaza cum trebuie”. "Eu am incredere foarte mare in domnul ministru, este cel care are o experienta foarte mare in domeniul acesta, a fost 10 ani membru la Curtea Constitutionala, este un om extrem de echilibrat care in mod sigur va lua decizia corecta si are din partea mea mana libera in a face lucrurile sa functioneze asa cum trebuie in acest domeniu sau sa indrepte ceea ce i se pare ca nu functioneaza cum trebuie. Nu sunt specialist, nu e treaba mea sa intru in acest sector. Am incredere mare in domnul ministru”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Citeste si:

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a declarat luni ca nu va demisiona, raspunzand astfel afirmatiilor ministrului Justitiei: "Va spun doar atat: Nu. Si nici nu vreau sa intru in polemici publice".

De asemenea, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a sustinut, luni, ca cercetarile in cazul OUG 13 au fost facute in concordanta cu dispozitiile legale si cu jurisprundenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, potrivit careia procurorul are obligatia sa desfasoare o ancheta pentru aflarea adevarului, inclusiv in situatiile in care sesizarea priveste adoptarea unor acte publicate in Monitorul Oficial.

DNA a precizat ca deciziile Curtii Constitutionale vizeaza principii constitutionale care nu au mai fost analizate pana la acel moment si care pot duce la aparitia unor puncte de vedere diferite.

Curtea Constitutionala a aratat in motivarea deciziei prin care a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public - DNA si Guvern, ca ancheta procurorilor DNA legata de adoptarea OUG 13/2017 nu intra in competentele procurorilor, deoarece acestia nu pot face cercetari privind oportunitatea si legalitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

Sursa foto: Agerpres