Creditorii vor adopta o noua strategie de valorificare a complexului de birouri Swan din Pipera-Tunari, in faliment, dupa ce vineri, data la care era prevazuta desemnarea unui castigator in urma procedurii de negociere directa, lichidatorul nu a ajuns la nicio intelegere cu investitorii interesati, scrie Mediafax.

"Vineri a fost stabilita data la care se deschideau ofertele investitorilor cu care Casa de Insolventa Transilvania (CITR) a negociat direct. In urma deschiderii ofertelor nu s-a ajuns la nicio intelegere, iar pasul urmator este stabilirea de catre creditori a unei noi strategii de valorificare a proiectului", au declarat reprezentantii CITR.

Casa de Insolventa Transilvania, lichidatorul companiei in portofoliul careia se afla parcul de afaceri Swan din Pipera, a inceput negocierile directe cu patru investitori pentru vanzarea proiectului de birouri, dupa ce pretul de pornire a discutiilor fost redus luna trecuta de la 42,7 milioane de euro la 31 milioane de euro. Reprezentantii CITR nu au precizat numele investitorilor care au inceput negocierile directe, din considerente de confidentialitate, insa Ziarul Financiar a scris saptamana trecuta, citand surse din piata imobiliara, ca cei patru investitori sunt grupurile GTC si Neocity, omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, actionar al grupului Globalworth, si un grup de investitori consiliat de Silviu Savin, antreprenor care a facut parte din echipa care a initiat proiectul Coresi de pe platforma Tractorul Brasov.

Totodata, CITR nu au dorit sa precizeze daca toti cei patru investitori au depus oferte pentru preluarea complexului, cu o suprafata utila de 27.000 de metri patrati si care are printre chiriasi companiile eMag, Flanco, Mercedes, BIC sau Bilfinger.

Proiectul realizat de compania britanica Chayton Capital a intrat in faliment in toamna anului trecut, avand datorii de circa 370 de milioane de lei (peste 80 milioane euro), in special catre bancile UniCredit si Volksbank, care au finantat investitia. Parcul de afaceri, o investitie de 50 milioane de euro, a intrat in faliment ca urmare a gradului de ocupare scazut si a chiriilor sub asteptari.

Lichidatorul, Casa de Insolventa Transilvania, vinde cele trei cladiri de birouri care formeaza complexul, inclusiv terenul de 22.866 metri patrati pe care este construit acesta, dar si un lot de teren 5.000 metri patrati pentru dezvoltare ulterioara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri