Pentru Dambovita Center, compania va aloca in jur de un miliard de euro, iar pana in prezent a investit deja 120 milioane de euro in lucrari de demolare, in constructia peretelui mulat care sa opreasca apa din raul Dambovita sa se infiltreze in subsolul proiectului si in pregatirea site-ului pentru constructie.

Restul de 80 milioane de euro a fost folosit pentru achizitia terenurilor, pentru consultanta, arhitecti, demolare unde a fost cazul, iar la Miercurea Ciuc au inceput deja lucrarile la viitorul mall, au explicat reprezentantii Plaza Centers.

"Piata imobiliara din Romania este in plin proces de maturizare, iar dezvoltarile imobiliare pot reprezenta in continuare o afacere de succes pentru un dezvoltator serios. Avem experienta si dorinta de a realiza proiecte imobiliare de calitate in Romania, iar strategia noastra este de a ne dubla prezenta aici in viitorul apropiat", a declarat Mordechay Zisser (foto), presedintele grupului Europe Israel, din care face parte compania Plaza Centers.

In prezent, compania continua lucrarile de constructie pentru centrul comercial Csiki Plaza din Miercurea Ciuc, proiect dezvoltat printr-o investitie de 25 de milioane euro, ce va gazdui pe o suprafata inchiriabila de 14.000 mp peste 70 de magazine, printre care un supermarket, magazine de moda, restaurante si produse electrocasnice.

Compania a intrat pe piata romaneasca la finalul anului 2006 si pana in acest moment a initiat opt proiecte de real estate, estimand o investitie de doua miliarde de euro in patru ani. Cele opt proiecte sunt situate in Bucuresti (Dambovita Center ), Constanta, Hunedoara, Iasi, Miercurea Ciuc, Slatina, Targu Mures si Timisoara.

Mall-ul din Hunedoara va avea o suprafata inchiriabila de 18.000 de metri patrati, iar compania estimeaza ca va fi inaugurat la finalul anului 2010, dupa o investitie de 38 milioane euro.

Compania a mai achizitionat recent un teren la Constanta si analizeaza oportunitatea de a dezvolta aici un centru comercial.

Citeste si:

Investitia in Slatina – Slatina Plaza – va fi de 40 de milioane de euro, in timp ce suprafata inchiriabila va fi de 17.000 de metri patrati.

In Targu Mures, compania va investi 80 milioane de euro intr-un centru comercial, terenul fiind achizitionat acum cateva luni, iar arhitectii proiectului lucreaza la realizarea conceptului architectural. Aici, compania intentioneaza sa construiasca si spatii de birouri.

Si Timisoara si Iasi vor beneficia de investitii masive– 135 de milioane de euro pentru un centru comercial in Timisoara si 150 de milioane euro pentru un proiect in Iasi ce cuprinde spatii comerciale si birouri.

Plaza Centers este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de centre comerciale si de divertisment din Europa Centrala si de Est, avand o experienta de peste unsprezece ani in domeniu. Compania detine un portofoliu de 26 de proiecte finalizate in toata lumea si inca 21 aflate in derulare doar in Europa Centrala si de Est.

Plaza Centers si-a inceput activitatea in anul 1996, in Ungaria, unde a construit primul centru comercial la standarde occidentale din tara, ulterior extinzand acest concept in zona Europei Centrale si de Est, in tari precum: Polonia, Cehia, Letonia, Grecia, Serbia, Bulgaria, Romania, Rusia si Ucraina. De curand, Plaza Centers si-a extins activitatea si in India, unde va dezvolta trei proiecte de mare anvergura.

Incepand cu luna noiembrie 2006, actiunile Plaza Centers sunt tranzactionate la categoria intai a bursei din Londra (LSE). Plaza Centers este o subsidiara a Elbit Medical Imaging Ltd (EMI), o companie israeliana cotata atat pe bursa din Tel Aviv, cat si pe NASDAQ. La randul sau, EMI face parte din grupul Europe Israel.