"Am fost constient in momentul in care am declansat procedura de improspatare, de innoire a manualelor ca va incepe un fel de razboi, pentru ca deranjez business-ul mai multor societati comerciale", a spus Pricopie, joi, intr-o conferinta de presa la Suceava, transmite Mediafax.

El a precizat ca a anuntat atat anul trecut, cat si in acest an, ca este ministru al Educatiei, si nu "responsabil cu afacerile acestor edituri". "Prin urmare, pe mine ma intereseaza ca in scoala elevii sa aiba manuale noi, adaptate secolului XXI. Mai departe, ma astept la orice, dar atat timp cat noi am respectat procedurile si sa stiti ca am fost extrem de exigent in raport cu colegii mei care au gestionat acest proces si atat timp cat toate institutiile statului de pana acum au spus ca nu au fost probleme, mergem inainte. Mai departe, cei care au pierdut pot sa faca ceea ce considera, pe mine ma intereseaza soarta copiilor, si nu actiunile editorilor", a spus Pricopie.

Ministrul a explicat ca licitatia pentru manuale scolare a inceput in urma cu aproximativ un an, atunci cand au fost anuntate declansarea procedurii si conditiile de licitatie si ca au fost respectate toate standardele si prevederile legale, desi au fost unii editori care au facut contestatii chiar inainte de inceperea licitatiei.

"Absolut toate contestatiile au fost respinse, apoi a avut loc licitatia care, asa cum prevede legea, trebuie sa ia in calcul, in acelasi timp, doua elemente: elementul de calitate si elementul de pret. Am anuntat de la bun inceput cerinta ca fiecare manual sa primeasca minimum 43 de puncte pentru calitate si minimum 43 de puncte pentru pret", a explicat Pricopie, adaugand ca au fost edituri care au fost eliminate din start ca urmare a pretului.El a aratat ca sunt loturi pentru care s-au selectat manuale, dandu-le ca exemplu pe cele de matematica si comunicare pentru clasa intai, dar si loturi pentru care nu s-a selectat niciun manual, respectiv in cazul unor limbi straine.
"Probabil ca vom scoate din nou la licitatie manualele unde nu s-a retinut nicio oferta din partea niciunei edituri si daca nici in acest caz nu vom avea ofertanti, ma refer acum strict la minoritati, atunci legea prevede alte doua proceduri. O procedura este sa cumparam manuale din tarile respective. De exemplu, daca vorbim despe limba ucraineana si nu reusim sa avem manuale pentru limba ucraineana, atunci cumparam din Ucraina, pentru copiii de aceeasi varsta, aceeasi clasa. Un alt instrument pe care legea il pune la dispozitie, si sa stiti ca am introdus acest instrument cu ocazia modificarii Legii educatiei prin Ordonanta 49/2014, pentru ca nu exista, atunci MEN va insarcina o institutie publica, adica Institutul de Stiintele Educatiei sau o universitate sau o alta institutie publica, sa redacteze manuale pentru aceste situatii speciale", a explicat Pricopie.
Potrivit acestuia, pentru multe loturi de manuale nu au fost depuse oferte intrucat nu a existat un interes comercial pentru a dezvolta un astfel de manual, din cauza ca tirajul era mic.
"Daca absolutizam aceasta dimensiune comerciala, atunci inseamna ca nu ne mai intereseaza decat interesul firmelor si nu ne mai intereseaza interesul educational", a spus Pricopie, precizand ca sunt situatii ”inadmisibile” in care manualele sunt tinute in uz de 14 ani.

Conform programelor scolare, in prezent sunt aproximativ 570 de discipline, iar din totalul acestora au fost manuale pentru aproximativ 280 de discipline."Prin urmare, politica Ministerului Educatiei va fi urmatoarea: vom scoate la licitatie pe masura ce se aproba noile programe scolare. Deocamdata, am scos pentru clasele intai, a doua, apoi vom scoate pentru clasa a treia, clasa a cincea si probabil clasa a noua, urmand ca in anul urmator sa scoatem pentru clasele a patra, a sasea si a zecea, pana cand inchidem ciclul. Dar acolo unde nu sunt ofertanti, repet, prin modificarea pe care am facut-o in Legea educatiei, prin Ordonanta 49, vom insarcina institutii publice, nu firme, sa redacteze manuale", a spus Pricopie.

El a mai declarat ca noile manuale vor fi incarcate pe platforma manuale.edu.ro, iar profesorii vor putea sa le vada si sa faca optiunile, pentru ca, ulterior, editorii care au castigat licitatiile sa stie cate manuale tiparesc si unde distribuie aceste manuale.
"In felul acesta, in septembrie, cu toata incapatanarea unora care vor sa ne vanda, in continuare, Geografia in care scrie ca Iugoslavia este vecinul Romaniei, un manual publicat acum 16 ani, deci cu toata incapatanarea acestor edituri, noi vom avea manuale noi", a precizat ministrul Educatiei Nationale.

Citeste si:

Pricopie a aratat ca, daca anul trecut, in ideea de a avea manuale de calitate, s-a acceptat argumentul editorilor si autorilor de manuale ca nu a fost suficient timp pentru dezvoltarea manualelor, desi programele scolare fusesera aprobate inca din luna februarie 2013, in acest moment se incheie prima faza a acestui proces de innoire a manualelor, urmand ca, in anii urmatori, sa continue licitatiile pentru alte manuale.

"In acest moment, inchidem prima faza, dar licitatii pentru manuale vom avea in anii urmatori si, de fapt, prima licitatie va fi deschisa chiar in septembrie, dupa ce inchidem acest moment, pentru situatiile in care nu avem nici un manual selectat, vezi anumite limbi straine, pentru predarea limbii romane pentru minoritati, unde am avut oferte, dar au fost respinse din motive de punctaj, si nu este exclus sa scoatem la licitatie, din nou, si asta este o decizie pe care trebuie sa o facem, pentru ca la clasa a doua, de exemplu, a fost selectat un singur manual pentru romana si un singur manual pentru matematica.Ori aici, nu este corect sa blochezi licitatia, adica sa nu faci mai departe selectie pentru inca cel putin unul-doua manuale", a mai spus Remus Pricopie.
El a precizat ca nu exclude posibilitatea ca pentru ciclul primar manualele sa fie acordate in fiecare an elevilor, aratand ca, in acest sens, nu s-a luat inca o decizie la nivelul MEN si nici al Guvernului, intrucat o astfel de masura implica fonduri.

Membrii Federatiei Editorilor din Romania (FER) au anuntat, joi, ca au depus 17 contestatii si au sesizat mai multe institutii, inclusiv DNA, privind anumite nereguli legate de modul in care s-a facut licitatia pentru manualele scolare.

Membrii FER sustin ca rezultatele licitatiei pentru manualele scolare sunt "dezastruoase", fiind eliminati in mod "dubios" ofertanti care au respectat caietul de sarcini, ramanand numeroase discipline fara manuale, iar manualele declarate castigatoare avand, de fapt, note mici pentru continut.

"Federatia Editorilor din Romania considera ca rezultatele licitatiei de manuale pentru clasele I si a II-a sunt profund viciate de evaluarea inadecvata si eronata, fapt pentru care solicita anularea licitatiei si asumarea raspunderii de catre cei vinovati", au anuntat, joi, membrii FER.

Membrii FER au precizat ca au depus contestatii si au facut sesizari catre Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice, Consiliul Concurentei, DNA si instante judecatoresti.