Obiectivul programului este dotarea minimala cu obiectele sanitare necesare a unui procent semnificativ din cele peste 3,4 milioane de gospodarii care, conform ultimului recensamant, nu beneficiaza de o baie functionala. Aceste gospodarii sunt situate in special in mediul rural si supuse unor riscuri uriase de sanatate, din cauza lipsei unei bai functionale in interiorul locuintei si implicit a igienei corespunzatoare.

Potrivit Aureliei Cristea (foto), beneficiarii principali ai unei astfel de masuri sunt gospodariile unde exista apa curenta si mai trebuie doar convertita o incapere in baie.

Este vorba de aproximativ 17% din gospodarii, acest procent insemnand aproximativ 186.000 de romani, la o medie de 2,8 persoane/gospodarie

O estimare a costurilor minime de achizitie pentru obiectele sanitare si de igiena intima necesare echiparii unei bai functionale se situeaza intre 190 si 215 euro.

"Prima Baie" ar putea aduce o subventie de 200 de euro

"Ca atare, un program de tipul «Prima Baie» (similar cu programe de tip Prima Casa, Primul Laptop) prin care sa fie acordata o subventie de 200 euro pentru astfel de achizitii ar fi o abordare oportuna si cu rezultate concrete. Suma mentionata a luat in considerare bunurile care asigura functionalitatea unei bai", se arata intr-un comunicat.

Un astfel de program ar contribui sinergic la cresterea nivelului de trai, gradului de sanatate si indicilor privind igiena in mediul rural.

Initiatoarea a adaugat ca programul ar putea fi etapizat pentru o acoperire optima si o incadrare corespunzatoare in constrangerile bugetare, incepand cu anul 2017.

Aurelia Cristea, deputat PSD de Cluj, este cea care a initiat si legea de interzicere a fumatului in spatiile publice inchise, care se aplica incepand din 17 martie.

Foto articol: contul personal de Facebook al Aureliei Cristea

Sursa foto: Signature Message, Shutterstock