Florian Bodog a vorbit despre sanctiunile prevazute in proiectul legii vaccinarii, spunand ca pot fi sanctionati atat parintii care refuza sa isi vaccineze copilul, cat si autoritatile, inclusiv ministrul Sanatatii, pentru lipsa de decizie. El a vorbit si despre implicarea directiilor de sanatate publica in campania al carei scop este de a-i convinge pe parinti sa isi imunizeze copiii si despre efectele deciziei de a inlocui sefii directiilor de sanatate din cinci judete.

"Exista sanctiuni pentru parintii care nu se prezinta la medic sau pentru parintii care refuza sa fie informati cu privire la vaccinare. Pentru acestia exista sanctiuni, amenzi. Acum, proiectul este pentru a doua oara pe circuit interministerial, pentru a fi avizat si in functie de observatiile care se vor face vom revedea proiectul", a mentionat Florian Bodog, ministrul Sanatatii.

Referitor la prevederea potrivit careia parintii care refuza vaccinarea si consilierea nu isi pot inscrie copiii in colectivitate, Bodog sustine ca a discutat cu ministrul Educatiei si cu specialisti in educatie si ca exista si posibilitati alternative de invatamant la care acesti parinti pot recurge in cazul in care isi asuma faptul ca refuza imunizarea copilului. "Poate vor fi institutii private care vor accepta acesti copii", a afirmat Bodog.

"Forma finala va fi doar dupa ce vor fi date si avizele interministeriale, cu care vom intra in Guvern si apoi proiectul va merge in Parlament. Legea va deveni aplicabila cat mai reprede posibil, cred ca va fi aprobta in Parlament pana la sfarsitul acestui an. Noi, in paralel, vom lucra si la Normele de aplicare, care vor fi puse in transparenta decizionala. Nu s-a cerut aprobarea pe acest proiect prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului, dar cred ca in Parlament va trece repede, pentru ca au fost ample dezbateri pe acest subiect. Premierul mi-a cerut ca tot ceea ce este in spatele acestei legi sa mearga in paralel cu aprobarea ei in Parlament. Vom avea toate mecanismele cu care sa actionam ca legea sa fie eficienta. Nu vreau sa facem achizitie de vaccin pe procedura de urgenta", a adaugat Bodog.

Citeste si:

In acelasi timp, ministrul Sanatatii a enumerat vaccinurile obligatorii.

Vor fi sapte vaccinuri obligatorii - cinci dintre ele care se fac la varste mici, unul la sase ani si unul la 14 ani. In cadrul Programului National de Vaccinare se utilizeaza sapte vaccinuri: hepatitic B (administrarea la 48-72 de ore de la nastere), pneumococic conjugat, un vaccin nou introdus (la varsta de 2,4 si 11 luni), BCG (se administraza la nastere), hexavalant (se administreaza in trei doze la 2, 4 si11 luni), tetravalent (la sase ani), ROR (se administreaza la 1 an si la 5 ani), si dTPa - diftero-tetanic-pertussis acelular (se administreaza la 14 ani), a afirmat Bodog.

La intrebarea "Daca vor fi o mie de parinti care refuca vaccinarea" ministrul Sanatatii a raspuns: "Va trebui sa ii convingem. Aceasta va fi menirea grupelor de consiliere. Unii parinti refuza numai pentru ca asa au citit pe internet, pe anumite grupuri, sau au auzit de la un vecin. Campaniile de informare vor duce la cresterea ratei de vaccinare, vor reduce procentrul de refuzuri".

Ministrul Sanatatii a vorbit si despre coruptia din spitale, despre "tunurile" prin achizitii directe, sustinand ca vor fi luate masuri care vor impune achizitii centralizate, precum si despre birocratia din sistem si "tonele" de hartii cerute pacientilor.

"Eu voi lua o masura prin care, daca aceste lucruri sunt reale, se vor rezolva. Si aceasta masura este in curs de implementare - voi face un program-pilot pentru cele trei spitale de pe platforma Fundeni, de achizitii centralizate. Pe de alta parte, s-a decis la nivel de Guvern ca Ministerul Sanatatii sa faca un proiect-pilot pentru toata tara. Pentru materiale sanitare, analize medicale, reactivi, pentru toate achizitiile care se fac prin Banca Mondiala - instalatii de radioterapie, computer tomograf, RMN, toate echipamentele pentru unitatile de primire a urgentelor pentru blocurile operatorii (deja sunt instalate 177 din 277 de aparate de anestezie, toate luate prin achizitie centralizata). Vom elabora si un catalog al dispozitivelor medicale care se vor face tot prin acelasi tip de achizitie. In etapa a doua, vom stabili preturi de referinta. Daca un spital sare peste aceste preturi cu mult, vom vedea ce se intampla. Aceste achizitii centralizate ar putea economisi 15 la suta din banii publici. Nu neaparat ca acesti bani se fura la nivel de spital, nu vreau sa fac acuzatii gratuite, dar prin achizitia unor cantitati mari, la nivel de tara, exista posibilitatea de a obtine preturi mai mici. Acum am luat CT si RMN dupa ce am vorbit cu spitalele. Am verificat sa existe resursa umana, verificam ca aparatele de radioterapie sa aiba un loc special unde sa fie instalate, iar specialistul sa nu plece de acolo. Daca nu exista aceste conditii, aparatul pleaca la alt spital care este pregatit, dar prioritatile vor fi date de lipsa alternativei. Daca exista spital judetean fara CT si RMN si nici alternativa de privat, acolo va merge primul CT. Pentru echipamentele de radio-treapie, acestea se vor duce acolo unde sunt buncare. Baia Mare s-a angajat ca isi face buncar si atunci da, va primi aparat. La Cluj, si-au dorit un accelerator linear foarte important. Da, va merge acolo daca va fi pregatit buncarul", a mai spus Bodog.

Sursa foto: Agerpres