La Sinaia, una dintre cele mai cautate statiuni romanesti pentru petrecerea sarbatorilor de iarna, pretul unei vacante de Craciun la un hotel de patru stele porneste de la 1.380 de lei pentru trei nopti de cazare in camera dubla cu cina festiva pentru doua persoane in seara de Craciun si ajunge pana la 3.000 de lei pentru cinci nopti de cazare intr-un apartament.

Pachetele turistice includ cazare, mic dejun in sistem bufet suedez si cina festiva de Craciun, care este calculata la 250 de lei de persoana. Turistii pot insa renunta la cina festiva, banii fiind scazuti din pretul pachetului turistic. Hotelul a pregatit colinde si cadouri pentru seara de Ajun, spectacol de muzica populara, iar familiile cu copii ii pot lasa pe cei mici, de Craciun, intr-un spatiu de joaca special amenajat unde pot servi masa, avand un meniu adaptat lor, totul pentru 100 de lei. De asemenea, turistii au acces la jacuzzi, piscina, sauna uscata sau umeda si la sala de fitness. Tot la Sinaia, un alt hotel de patru stele are o oferta de Craciun de 1.430 de lei pentru o camera dubla, fiind incluse patru nopti de cazare, mic dejun in sistem bufet suedez, dejun festiv de Craciun, program artistic, cina in seara de 26 decembrie cu program artistic.

Cei cu un buget mai mic pot alege hotelurile de doua sau trei stele, unde preturile scad considerabil. Astfel, la un hotel de trei stele din Sinaia un pachet turistic cu trei nopti de cazare cu mic dejun si cina festiva de Craciun costa 375 de lei de persoana, iar cei care vor sa petreaca patru nopti vor plati 500 de lei de persoana. Gazdele vor pregati pentru cina de Craciun gustare traditionala cu slanina, jumari, toba, dar si sarmale cu mamaliga si pomana porcului. Ca desert se va servi cozonac, iar vinul ales pentru oaspeti este romanesc.

La un alt hotel de trei stele camera dubla pentru patru nopti costa 1.040 de lei, oaspetii primind si mic dejun, dejun festiv de Craciun si cina in sistem bufet in 26 decembrie, cu program artistic. La fel ca si anii trecuti, si anul acesta cele mai ieftine si cele mai cautate sunt vilele si pensiunile. La Sinaia, acestea pot fi inchiriate de grupuri de persoane, sau in acelasi regim ca hoteluri. Vilele care pot fi inchiriate in intregime si care au de obicei intre 10 si 20 de locuri de cazare au fost in mare parte inchiriate de grupuri de turisti care de mai multi ani obisnuiesc sa faca acest lucru.

Cei care nu merg la munte cu grupul de prieteni si care nici nu au un buget foarte mare gasesc, pentru Craciun, cazare la preturi sub o suta de lei de persoana. O pensiune de trei margarete, spre exemplu, inchiriaza camere cu 65 de lei de persoana pe noapte in perioada Craciunului. Cei care aleg un pachet de patru nopti de cazare vor plati 260 de lei de persoana. Copiii sub sase ani au gratuitate, iar turistii care vor sa faca o rezervare la aceasta pensiune trebuie sa plateasca un avans de 30 la suta.

Shutterstock / Peles, Sinaia

In Busteni, hotelierii au pregatit pachete turistice care includ trei, patru sau cinci nopti de cazare cu preturi care pornesc de la 485 de lei de persoana pentru trei nopti de cazare intr-o camera cu trei paturi si ajung la peste 1.000 de lei de persoana pentru cinci nopti de cazare intr-un apartament. Pachetul turistic include mic dejun si cina in ajunul Craciunului, iar turistii au posibilitatea sa asiste la taierea porcului, sa faca foc de tabara si sa primeasca colindatori. Gazdele spun ca la hotel va veni si Mos Craciun cu daruri pentru copii, in timp ce adultii vor beneficia de program artistic la cina festiva de Craciun. La acest hotel copiii de pana la sase ani au gratuitate, cei cu varste intre 6 si 12 ani platesc jumatate din pachetul turistic, iar copiii peste 12 ani platesc integral.

Proprietarii de vile din Busteni prefera sa inchirieze vilele unor grupuri organizate. Astfel, o vila cu o capacitate de 18 locuri de cazare se inchiriaza cu 50 de lei pe noapte de persoana, pentru minimum trei nopti. O alta vila poate fi inchiriata unui grup de opt persoane, tot pentru cel putin trei nopti, la pretul de 1.920 de lei, proprietarul cerand acelasi pret si daca numarul turistilor este mai mic de opt. La astfel de vile turistii trebuie sa-si asigure mancarea si bautura.

Pentru Revelion, inca mai sunt locuri libere

Astfel, o pensiune de trei margarete din Sinaia are in oferta un pachet turistic de minimum patru nopti de cazare la pretul de 176 de lei de persoana pe noapte, aproape triplu fata de pretul pentru Craciun, insa poate fi considerat unul foarte bun comparativ cu alte oferte. In momentul rezervarii turistii trebuie sa plateasca jumatate din pret. Cei care doresc sa petreaca Revelionul in vila, pot opta pentru masa de revelion si pranzul din prima zi a anului pentru care vor plati 250 de lei. La jumatatea lunii decembrie, mai mult de jumatate din locurile de cazare de la aceasta pensiune sunt inchiriate, insa cei care nu au ales inca unde vor petrece Revelionul mai gasesc cateva camere libere.

Citeste si:

Cu cat conditiile de cazare sunt mai bune, cu atat preturile cresc, astfel incat o vacanta de Revelion care include cinci nopti de cazare la un hotel de patru stele din Sinaia poate ajunge la peste 8.000 de lei de persoana. De altfel, majoritatea a hotelierilor dubleaza sau chiar tripleaza tarifele in perioada Revelionului fata de cele practicate de Craciun. Astfel, la un hotel de trei stele unde vacanta de Craciun a costat putin peste 1.000 de lei pentru patru nopti de cazare, de Revelion un pachet turistic similar ajunge sa coste 3.000 de lei.

La hotelurile de patru stele din Sinaia o vacanta de patru nopti costa 3.500 de lei pentru o camera dubla, pretul incluzand cazare cu mic dejun bufet suedez, cina bufet suedez pe 30 decembrie cu program artistic, cina festiva de Revelion "cu program artistic special sustinut de artisti celebri", dupa cum se arata pe site-ul hotelului, precum si cina festiva pe 1 ianuarie cu program artistic.

Un alt hotel de patru stele a pregatit pentru turisti pachete care includ intre trei si sapte nopti de cazare, cina festiva, program artistic, petrecere, acces la SPA, tombola cu premii constand in vouchere, preturile pornind de la 3.550 de lei pentru trei nopti in camera dubla si ajungand la aproape 6.000 de lei, sapte nopti intr-un apartament.

Shutterstock / Busteni

Una dintre cele mai scumpe oferte de Revelion la Sinaia este cea a unui hotel de patru stele, unde vacanta ajunge sa coste peste 9.000 de lei, pret care include cinci nopti de cazare intr-un apartament, mic dejun, masa festiva de Revelion si a doua zi, dejun, cina cu specific romanesc, open bar. Administratorii hotelului accepta rezervari prin fax sau e-mail, iar plata serviciilor se face integral pana la 15 decembrie. Turistii dispusi sa plateasca acesti bani trebuie sa stie ca in ultima zi a acestui an si in prima zi a anului viitor nu vor putea beneficia la hotel de room-service.

Cei care au cazare, dar nu au unde sa petreaca pe Valea Prahovei pot inchiria un spatiu special pentru petrecere in incinta unui hotel. Respectiva unitate turistica inchiriaza, pentru aproximativ 3.000 de lei, un spatiu de aproximativ o suta de metri patrati, in care incap 30 de persoane. Pretul include, pe langa chiria spatiului, si o cina in sistem bufet suedez. In schimb, oaspetii vor trebui sa-si aduca bauturi si sistem de sonorizare. Trei nopti de Revelion la un hotel de trei stele din Busteni costa de la 1.300 de lei de persoana si pot ajunge la cateva mii de lei, in functie de unitatea de cazare si de facilitati.

La fel ca si de Craciun, vilele cu o capacitate de cazare de pana la 20 de locuri se inchiriaza de Revelion unor grupuri de turisti. Astfel de vile sunt inca nerezervate in statiunea Busteni. O vila cu opt locuri de cazare se inchiriaza pentru patru nopti contra sumei de 5.440 lei. O alta vila cu 18 locuri de cazare distribuite in cinci camere se poate inchiria, pentru patru nopti, cu 7.200 lei. Operatorii din turism spun ca, spre deosebire de alti ani, cand in aceasta perioada din decembrie cele mai multe locuri de cazare erau deja rezervate, anul acesta numarul locurilor libere este mai mare, desi preturile practicate sunt comparabile cu cele din anii anteriori.

Sursa foto: Shutterstock / Valea Prahovei