Consiliul Judetean Cluj a aprobat, vineri, acordarea unui ajutor financiar multianual, pana in 2019, in valoare de 5,2 milioane de euro, companiilor aeriene care vor deschide noi rute si/sau frecvente de operare pe Aeroportul International "Avram Iancu” Cluj.

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Manzat, a declarat, vineri, in sedinta deliberativului judetean, ca asistenta financiara se acorda in conformitate cu normele UE companiilor aeriene care ar fi dispuse sa deschida noi rute de pasageri de pe aeroportul clujean, conform Mediafax.

"CJ Cluj a aprobat acordarea unui ajutor financiar multianual, in perioada 2016 – 2019, la infiintare, companiilor aeriene pentru deschiderea de noi rute si/sau frecvente de operare aeriene care maresc volumul net de trafic la Aeroportul International <Avram Iancu> Cluj. Ajutorul financiar este in valoare de 5,2 milioane de euro. Aceasta asistenta se acorda in conformitate cu normele UE companiilor aeriene care ar fi dispuse sa deschida noi rute de pasageri de pe acest aeroport. Noile rute care vor fi infiintate nu concureaza un serviciu feroviar de mare viteza sau o destinatie identica oferita de un alt aeroport situat in aceeasi zona”, a spus Manzat.

Potrivit acestuia, pentru acest an se prevede alocarea a 680.000 de euro, 1,5 milioane de euro pentru 2017, 1,8 milioane de euro pentru 2018 si 1,2 milioane de euro pentru anul 2019.

"Diversificarea si imbunatatirea permanenta a serviciilor companiilor aeriene la Cluj-Napoca reprezinta o prioritate pentru aeroport, a carui strategie de dezvoltare este conditionata de introducerea de noi destinatii, precum si de cresterea atat a frecventei serviciilor, cat si a capacitatii de operare a aeronavelor folosite pe rutele existente. Conducerea aeroportului clujean intentioneaza conectarea cu alte aeroporturi europene nationale sau regionale, deoarece considera ca exista piata suficienta pentru extinderea serviciilor companiilor aeriene atat traditionale, cat si low-cost”, a AFIRMAT seful CJ Cluj.

Potrivit acestuia, ajutorul financiar care va fi oferit va contribui la dezvoltarea regionala prin incurajarea dezvoltarii de noi legaturi aeriene cu restul Europei, incurajarea investitiilor straine si incurajarea turismului.

"Ajutorul financiar la infiintare poate acoperi pana la 50 la suta din tarifele de aeroport in ceea ce priveste o ruta, pentru o perioada de maximum trei ani”, a explicat Marius Manzat.

Consiliul Judetean Cluj va plati lunar compensatia pentru infiintarea noii rute, tinand cont de serviciile prestate lunar si pe baza unui raport lunar intocmit de catre compania aeriana, verificat si acceptat de catre Aeroportul International "Avram Iancu” Cluj.

Anul trecut, aeroportul clujean a inregistrat aproape 1,5 milioane de pasageri.

Sursa foto: 06photo / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri