Industria aeronatica a pierdut la nivel mondial 50 miliarde dolari in ultimii zece ani, dintre care 11 miliarde dolari numai in 2009. Veniturile au scazut cu 80 miliarde dolari anul trecut, a precizat Bisignani, scrie NewsIn.

"Cifrele sunt de-a dreptul socante. Am avut un deceniu teribil. Va fi nevoie de cel putin trei ani pentru a reveni la nivelul de crestere pe care l-am pierdut", a declarat Bisignani, intr-un interviu acordat in Singapore.

Companiile aeriene din intreaga lume au inregistrat anul trecut cea mai mare scadere a numarului de pasageri dupa Al Doilea Razboi Mondial, a anuntat IATA.

Scaderea numarului de pasageri la nivel mondial a provocat pierderi in randul companiilor si a adus compania Japan Airlines in faliment.

"V fi un drum dificil. Industria va inregistra o crestere a capacitatii, ce va duce la o scadere a preturilor si tarifelor, asa ca va fi si mai dificil pentru companii sa revina pe profit", a estimat Chris Tarry, analist independent, care a monitorizat industria in ultimii 20 de ani.

La nivel mondial, companiile aeriene ar putea afisa pierderi totale de 5,6 miliarde dolari in acest an, jumatate din nivelul estimat pentru 2009, de 11 miliarde dolari.