Peste 65% dintre romani isi iau concediu vara

Peste 65% dintre romani isi iau concediu varaAtunci cand ne intrebam cine isi doreste concediu vara, raspunsul este unanim, cu totii ne dorim acest lucru. In perioada estivala „peste 65% din salariati, cu un plus sau minus in functie de companie, beneficiaza de concediu”, a declarat pentru Wall Street Anca Neagu (foto), Senior Consultant Professional.

Potrivit legislatiei in vigoare, indiferent de norma lucrata, functia detinuta sau responsabilitati, orice angajat are dreptul la 21 de zile de concediu de odihna in fiecare an.

Intrebarea care se pune insa in aceasta perioada: cine isi permite sa beneficieze de concediu vara?

Desi sezonul estival este favoritul salariatilor ca si planificare de concediu, exista insa diferente notabile in functie de varsta, statut social, nivel profesional, dar si buget personal, subliniaza Anca Neagu.

„Alocarea concediilor in sezonul estival difera de la o companie, la alta. O organizatie care are angajati majoritari familisti, cu o medie de varsta intre 25 si 55 de ani, necesita o buna planificare asupra concediilor in perioada iunie-septembrie. In aceste conditii durata concediului solicitat este nu mai mica de 7 zile. Companiile care au angajati cu varste de pana la 25 de ani nu se confrunta cu o solicitare de volum, ca numar de zile, insa dorinta de a obtine concediu in sezonul estival este mai mare”, sustine Senior Consultantul Professional.

In sectorul bancar, unul din cele mai dinamice de pe piata locala, o planificare din timp a concediilor s-a dovedit a fi cea mai buna strategie. „In cazul nostru, planificarea din timp a concediilor ne ajuta sa acoperim sarcinile colegilor care sunt plecati in vacanta. Insa, acolo unde volumul de activitate necesita solutii suplimentare, angajam trainees pe perioada determinata, pentru a nu afecta calitatea serviciilor”, a declarat, pentru Wall Street, Nevenca Doca, Director Resurse Umane Banca Transilvania.

Orice companie sufera mai mult sau mai putin de pe urma concediilor

In functie de organizare, planificare, chiar si de beneficii alocate, precum si de natura colaborarii cu salariatii, gestionarea concediilor de odihna in sezonul estival afecteaza mai mult sau mai putin activitatea companiilor.

„Companiile sunt afectate nu doar din cauza concediilor propriilor angajati, ci si din cauza faptului ca dintre partenerii de afaceri, dintre clientii si furnizorii companiilor o mare parte au la randul lor un numar considerabil de angajati in concediu. Asadar, se creeaza un cerc vicios care influenteaza la randul sau un numar mare de angajati, in special din zona serviciilor in a-si aloca zilele de concediu in sezonul estival”, sustine Anca Neagu.

In functie de destinatia aleasa, un concediu indelungat implica un buget mai mare. Exista companii care contribuie cu prime de concediu sau deconteaza o parte a sejurului. In acest context, un angajat bugetat suplimentar isi poate permite o destinatie exotica, chiar si in afara sezonului estival, potrivit consultantului Professional.

„Acest aspect este favorabil pentru salariat si eficient pentru companie. Prioritatea de alocare a concediului de odihna, in functie de vechime sau performante, este una dintre metodele aplicate. In acest caz, persoanele cu vechime si rezultate bune au prioritate in obtinerea concediului de odihna. O metoda clasica este fragmentarea atributiilor si distribuirea acestora colaboratorilor cu pozitii similare in departament. O metoda mai nou aplicata pentru pozitiile de entry-level cu atributii de complexitate redusa care nu necesita pregatire indelungata este inlocuirea sezoniera a persoanei, prin angajarea pe durata determinata a unui nou salariat”, subliniaza Neagu.

O fluctuatie mai mare pe pozitiile de entry-level

O fluctuatie mai mare pe pozitiile de entry-levelCompaniile care colaboreaza cu studenti sau persoane tinere, cum sunt cele din banking sau telecomunicatii, au succes in demersurile de angajare in sezonul estival. Dupa finalizarea sesiunilor sau examenelor de licenta, tinerii incep sa se orienteze catre obtinerea unui loc de munca.

Pe de alta parte, segmentul persoanelor targetate la nivel middle sau top management, care au o experienta si isi doresc o schimbare profesionala, isi permit sa intrerupa cautarile in sezonul estival, pe o durata mai scurta sau mai lunga, in functie de posibilitati, pentru a-si petrece timpul alaturi de familie.

„In perioada estivala se inregistreaza un fenomen de fluctuatie aparte pe care am putea sa il numim fluctuatie sezoniera, sustine Anca Neagu. Acest tip de fluctuatie se inregistreaza cel mai adesea pe pozitiile de entry-level, folositoare tocmai pentru asigurarea activitatii optime pe timpul verii.

Turismul si sectorul bancar sunt industriile cele mai vizate in aceasta perioada.
Totusi, la sfarsit de sezon estival multi dintre cei care au lucrat ca sezonieri raman in cadrul companiilor. Potrivit directorului de resurse umane al Bancii Tranisilvania, „80% dintre persoanele angajate pe timpul verii au ramas in cadrul companiei si dupa terminarea sezonului estival”.

In schimb, pentru Cosmote ritmul de angajari ramane constant pe tot parcursul anului, sezonul estival neinfluentand nivelul de fluctuatie al companiei. „Nu suntem o companie cu activitati sezoniere, astfel incat forta de munca din cadrul companiei nu este afectata de o fluctuatie aparte in perioada estivala. Exista si anumite departamente care sunt mai solicitate in perioada vacantelor de vara si unde trebuie sa existe un anumit numar de specialisti care sa asigure bunul mers al lucrurilor. Un astfel de exemplu ar fi departamentul de roaming, deoarece traficul de roaming creste in aceasta perioada, cand multi clienti aleg destinatiile externe pentru petrecerea concediului de odihna”, a declarat Tereza Valcan, Corporate Affairs Manager Cosmote Romania.