MINI Cooper SE, primul model electric de serie mare al marcii britanice, se pregateste pentru debut si este acum disponibil pentru precomenzi in Romania. Pretul de pornire este de 33.000 euro cu TVA, fara a lua in calcul programul Rabla Plus.

Productia noului MINI electric incepe la finalul acestui an la fabrica BMW Group din Oxford, Marea Britanie, startul livrarilor fiind programat pentru primul trimestru al anului viitor.

Clientii din Romania isi pot rezerva deja modelul printr-un avans de 1.500 de euro. Noul MINI Cooper SE este disponibil cu un pret de pornire de 33.082 euro cu TVA inclus.

Noul model vine cu o gama foarte larga de echipamente in standard, care sustin functionarea intr-un mod electric, inclusiv sistemul eficient de incalzire pe baza de pompa de caldura, navigatie Connected Navigation sau sistemul de incarcare de putere mare (AC – 11 kW, DC – 50 kW). Comparativ cu un model MINI Cooper S la aceeasi configuratie, noul MINI Cooper SE este cu numai 2.000 de euro mai scump (pretul cu TVA), fara a include insa beneficiile prin programul „Rabla Plus”.

Noul MINI Cooper SE vine cu o baterie de 28,9 kWh si asigura o autonomie de 235-270 km. Motorul electric ofera 184 CP si 270 Nm, asigurand o acceleratie 0 – 100 km/h in 7,3 secunde.

Cu o masa la gol de 1.365 de kilograme, modelul cu propulsie pur electrica este mai greu cu doar 145 de kilograme fata de MINI Cooper S (3 usi) cu transmisie Steptronic. Bateria este integrata in podeaua noului model, astfel incat spatiul interior si pentru bagaje nu este afectat.

Cu un centru de greutate care este mai coborat cu cel putin 30 de milimetri fata de MINI Cooper S, distributia optima a maselor ajuta noul MINI Cooper SE sa obtina un nivel de dinamica in viraje care este unic in segmentul automobilelor mici. Performantele dinamice sunt sustinute si de noul sistem ABR pentru controlul patinarii rotilor fata, care debuteaza astfel al marca MINI. Acest sistem de control al patinarii, conceput special pentru livrarea spontana a puterii oferita de motoarele electrice, duce la calitati superioare de condus in orice conditii de drum. Pentru raspuns de pana la 3 ori mai rapid fata de unul conventional, o unitate de control dedicata, amplasata in zona puntii fata, este dedicata functiilor ABR. Acest lucru optimizeaza perceptibil tractiunea la demaraj si stabilitatea la condus atat in modul de generare a energiei la franare, cat si la accelerare la iesirea din virajele stranse.

Poate fi incarcat la o sursa casnica, la wallbox sau la statiile de incarcare publice, incarcare rapida cu curent continuu posibila pana la 50 kW. Pachetul de incarcare de putere mare (AC si DC disponibil standard).

Echiparea standard include faruri LED, aer conditionat pe doua zone, incalzire cu tehnologie de pompa de caldura, incalzire auxiliara, frana de parcare electrica si Connected Navigation.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri