Mercedes-Benz România, importatorul marcii germane pe plan local, a inaugurat un centru logistic pentru distribuția de piese lângă București, în Dragomirești Vale, în Parcul Indus­trial Bucharest West. Totodată, compania a relocat activitatea centrului din Oradea, care a fost oprită anul acesta.

Decizia luată de Mercedes-Benz este pentru a asigura o distribuţie rapidă a pieselor către reţeaua de 46 de parteneri autorizaţi din România, în cel mult 18 ore.

Proiectul a fost finalizat în mai puțin de trei ani, centrul fiind construit în aproximativ 1 an. Aprovizionarea cu piese de schimb de origine a durat 35 de zile. Investiția a fost de câteva zeci de milioane de euro.

Cititi si Mercedes-Benz va asambla noul eSprinter în SUA și Germania

Noul centru logistic Mercedes-Benz România este construit pe un teren de 29.600 de metri pătrați și are o suprafață construită de 7.800 de mp. Depozitul de 5.500 mp depozitează în acest moment peste 23.000 de piese. La noul centru Mercedes lucrează 31 de angajați.

Noul centru logistic din București reprezintă o soluție de depozitare pe termen lung pentru operațiunile locale de after-sales. Acest proces de eficientizare a Rețelei Logistice era prevăzut de mult și ne aduce beneficii din punct de vedere al costurilor, al timpilor de execuție și al activităților de service. Am implementat o perspectivă comercială holistică, cu o abordare concentrată pe satisfacția clienților

a menționat Amanda Zhang, CEO Mercedes-Benz România

În fiecare zi, patru camioane cu piese Mercedes-Benz sosesc de la Nürnberg la noul centru de lângă București, în timp ce alte 10 camioane se ocupă de distribuția pieselor în țară.

Anul acesta, Mercedes-Benz România se așteaptă să livreze 670.000 de piese de schimb. În funcție de gradul de prioritate al comenzii, piesele sunt livrate într-un interval de timp între 18 și 96 de ore.

Dezvoltarea acestui centru a început în 2017, cu integrarea echipei Logistice din România în cadrul operațiunilor Global Service and Parts, un prim pas către obiectivele comune pentru succesul global și local. Scopul final a fost reprezentat de integrarea activităților de After-Sales din România sub umbrela Operațiunilor Globale de Logistică și Piese ale Mercedes-Benz.

Centrul oferă piese necesare proceselor obișnuite de reparații și întreținere, precum și reparații mai complexe, precum tinichigerie și caroserie, dar și asamblări pentru propulsie - motor, transmisie, cutie de viteze.

Sursa foto: Mercedes-Benz

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri