Primăria Sectorului 4 începe reconstrucţia Planşeului Unirii, cu o finanţare de aproximativ 800 de milioane de lei asigurată de Guvern, a anunţat edilul Daniel Băluţă.

"Astăzi am semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic şi pentru execuţia lucrărilor efective de refacere din temelie a Planşeului Unirii, contract a cărui derulare a început deja, întrucât am dat şi ordinul de începere a activităţilor de proiectare", a spus Daniel Băluţă, luni, într-o conferinţă de presă.

Potrivit edilului Băluţă, contractul semnat luni a fost atribuit, în urma unei proceduri de licitaţie publică derulate în sistemul electronic de achiziţii, unei asocieri de constructori şi proiectanţi cu renume şi expertiză în realizarea lucrărilor de infrastructură mare. Daniel Băluţă a menţionat că aceştia au la dispoziţie 33 de luni pentru reconstrucţia totală a planşeului, mai exact nouă luni pentru proiectul tehnic, iar restul de 24 de luni pentru realizarea efectivă a lucrărilor de refacere.

"Practic, după finalizarea lucrărilor de proiectare din acest an, lucrările efective vor începe în anul 2025 (...), se va lucra pe porţiuni, tocmai pentru a menţine circulaţia auto şi pietonală în zona Unirii, pentru a nu bloca centrul oraşului", a spus Daniel Băluţă.

Edilul Sectorului 4 a menţionat că Planşeul Unirii reprezintă "o mega-structură de beton" realizată în 1936, cu grinzi fisurate, armături corodate şi rupte pe alocuri, cu infiltraţii în placa de beton, defecte de execuţie şi mucegai, încadrată în starea a IV-a, nesatisfăcător, din cinci posibile.

"În afară de planşeul Unirii, în baza contractului semnat, vom proiecta şi lucrările necesare pentru consolidarea Pasajului Unirii, încadrat, de asemenea, tot în clasa tehnică IV nesatisfăcător din cele cinci posibile. Aici, cel mai probabil vom avea de a reabilitat structura de rezistenţă a pasajului, prin cămăşuirea şi armarea pereţilor existenţi. De la luarea în administrare, în aprilie 2022, Pasajul Unirii a fost pus în siguranţă în cadrul primei etape a lucrărilor de consolidare a acestui obiectiv de infrastructură, folosit zilnic de peste 60.000 de autoturisme", a menţionat Daniel Băluţă.

El a spus că lucrarea referitoare la Pasajul Unirii are o valoare de aproximativ 300 de milioane de lei şi va fi finanţată din fonduri europene.

Daniel Băluţă a menţionat că arborii din zona Unirii vor fi relocaţi, urmând ca întregul spaţiu verde cu arbori şi alt tip de vegetaţie să fie refăcut, readus la starea iniţială la terminarea lucrărilor de refacere a planşeului.

Sursa foto: Facebook / Daniel Baluta

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri