Ferrari s-a alăturat unui număr tot mai mare de constructori importanți care au folosit sau folosesc în continuare mașini Tesla în procesul de cercetare și dezvoltare pentru propriile modele. Constructorul italian nu are, în acest moment, un EV în familia sa de modele, dar hibridele devin tot mai populare și, peste doar câțiva ani, inevitabilul se va fi produs și la Maranello.

Ingineri ai Ferrari au fost văzuți recent rulând în apropierea uzinei din regiunea Modena la bordul unei Tesla Model S Plaid, versiunea sportivă a berlinei electrice de dimensiuni medii fabricate de constructorul american. Până acum, rivalii de la Porsche au pus și ei mâna pe mașini Tesla pentru a înțelege cum funcționează trenul de rulare electric, dar și cei de la Ford sau Volvo, scrie publicația Electrek.

Tesla a prezentat Model S în urmă cu aproape 12 ani, iar alți producători încearcă să preia ceva din experiența companiei lui Musk prin metode bine cunoscute de reverse-engineering. Anul trecut, Ferrari anunța că mașinile hibride pe care le comercializează au devenit mai populare decât variantele lipsite de partea electrificată, iar acest trend va continua să se stabilizeze odată cu introducerea versiunii hibride a SUV-ului Purosangue.

În trecut, oficialii Ferrari spuneau că motorul termic reprezintă „o parte importantă a tradiției și istoriei sale”, motiv pentru care trecerea la EV-uri se va face cât mai târziu posibil la Maranello. În fond, Enzo însuși punea mare preț pe dezvoltarea motoarelor, uneori în defavoarea altor arii importante în concepția unui automobil cum ar fi aerodinamica. El ar fi spus, cândva, că „aerodinamica este pentru cei care nu știu să facă un motor bun”. Cert este că, în ultimul timp, poziția Ferrari este mult mai relaxată, iar inginerii italieni lucrează intens la un model electric viitor.

De ce a ales Ferrari să analizeze o Tesla

La momentul lansării, în 2021, Tesla Model S Plaid era mașina de serie cu cea mai rapidă accelerație din lume (1,99 secunde pentru sprintul de la 0 la 100 km/h). Berlina oferă un tren de rulare cu trei motoare electrice, o premieră pentru Tesla la acel moment, care oferă o putere totală de 1.020 cai putere și 1.420 Nm. Cu o autonomie de peste 630 de kilometri, Model S Plaid îi ține la adăpost și pe cei cu anxietate legată de autonomie, dar oferă și performanțe rar întâlnite pe acest tip de caroserie: o viteză maximă de 320 km/h sau capacitatea de a străbate sfertul de milă în doar 9,32 secunde nu sunt performanțe așa ușor de ignorat.

Acesta este un hibrid plug-in în accepțiunea Ferrari: SF90 XX Stradale are 1.018 cai putere dintre care 786 vin de la motorul termic. Sursă foto: Ferrari

Asta nu înseamnă, însă, că Ferrari pregătește o berlină electrică. Ci înseamnă, pur și simplu, că cea mai ușor de găsit electrică ultra-puternică și rapidă este Model S Plaid. Prin comparație, alte EV-uri cu peste 1.000 de cai putere sunt hypercar-uri rarisime care pot costa 1-2 milioane de euro bucata, deci nu pot fi desfăcute pentru a fi analizate așa ușor. O Tesla Model S Plaid costă aproape 105.000 euro. Ne-am putea aștepta ca un Ferrari electric să coste mult mai mult de atât dacă ne gândim că SUV-ul Purosangue cu motor termic începe de la 440.000 de euro.

Sursa foto: Ferrari

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri