Primele cinci marci de import din punct de vedere al vanzarilor, Renault, Skoda, Volkswagen, Ford si Opel, care detin impreuna circa 34% din piata autovehiculelor noi, au inregistrat cumulat o crestere de 8% in primul semestru al anului.
Renault a fost cea mai vanduta marca de import in primul semestru al anului cu 13.406 unitati si o cota de piata de 7,6%, urmata de Skoda cu 12.799 de unitati si o cota de piata de 7,3%. Pe locul trei s-a clasat Volkswagen cu 12.099 de masini comercialziate in primele sase luni si o cota de piata de 6,9%, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA).

Ford a vandut 12.078 de autovehicule noi in primul semestru din 2008, fiind pe locul patru la livrari cu o cota de piata de 6,8%, in timp ce pe locul cinci cu 9.235 de masini si o cota de piata de 5,2% a fost Opel.

In primul semestru din 2007, pe primul loc la vanzari de autovehicule a fost Renault cu o cota de piata de 8,9%, pe locul doi Volkswagen cu o cota 6,9%, iar pe locul trei Skoda cu o cota de piata de 6,7%. Locul patru a fost ocupat de Daewoo in primele 6 luni din 2007 cu o cota de piata de 5,6%, iar locul cinci a apartinut marcii Ford care a avut o cota de piata de 5,2%.

Cei cinci producatori au comercializat in total 59.617 de autovehicule noi in Romania, echivalentul unei cote de piata de 33,8%, din totalul de 130.601 de masini de import vandute in primele sase luni din 2008.

In ceea ce priveste autoturismele noi de import, primele cinci cele mai vandute marci in primul semestru au fost Skoda, Renault, Volkswagen, Ford si Opel, care detin impreuna aproximativ 36% din piata auto (52.097 unitati), cu un avans cumulat de 5% in primele sase luni din 2008.

Primul loc la autoturisme de import este ocupat de Skoda cu vanzari de 12.713 unitati (cota de piata 8,8%), pe locul doi este Renault cu 10.923 de masini (cota de piata 7,5%), iar locul trei este ocupat de Volkswagen cu 10.149 de unitati (cota de piata 7%). Pe locul patru si cinci se afla Ford cu 9.350 de unitati (cota de piata 6,4%) si respectiv Opel cu 8.962 (cota de piata 6,2%).

Cel mai dorit autoturism de import in primul semestru a fost Renault Clio (6.150 unitati), urmat de Skoda Octavia (5.355 masini) si Ford Focus (4.321 unitati). Pe locul patru a fost modelul Renault Megane (3.836 unitati vandute), iar pe cinci a fost KIA CEE'D (3.638 unitati).

Romanii au preferat in primele sase luni din 2008 autoturismele de import cu motoare pe benzina (55,7%).

Pe segmentul autoturismelor, cele mai mari cresteri le-au inregistrat marcile Mazda 484%, urmata de KIA 422%, Dodge 252%, Maserati 250%, Jaguar 138% si Subaru 119 %, Land Rover 83%, Mitsubishi 82%, Smart si Honda 72% si Ford 47%.

Cele mai importante scaderi sunt inregistrate de Daewoo cu 44%, urmat de catre SsangYong 36%, Chrysler 40%, Citroen 29%, Renault 21%, Dacia 15%, Chevrolet 12,3% si Peugeot 8%.

Autoturismele au inregistrat in primele sase luni o usoara scadere de 0,9%, la 144.988 unitati fata de 146.292, cat se inregistrau in prima parte a lui 2007.

Vanzarile de autovehicule noi din Romania au crescut cu 3,7% in primul semestru, fata de perioada similara din 2007, la 176.429 de unitati, insa s-a situat mult sub ritmul de anul trecut de 24,8%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri