Gabriela Puskas este la baza economist. A absolvit studii universitare in Finante - Banci si are un doctorat in Economie. A lucrat 13 ani in domeniul bancar, perioada pe care o considera cea mai frumoasa din viata ei profesionala.

"Desi nu mi-am dat seama la momentul respectiv, lectii importante le datorez unor mentori care au aparut in viata mea si mi-au influentat modul de lucru, atitudinea fata de munca si gandirea cu sfaturi potrivite. Cea mai importanta lectie a fost cea legata de importanta celor cu care alegem sa ne intovarasim, "ca suntem suma celor mai apropiati cinci oameni cu care suntem asociati", a declarat Gabriela Psukas pentru wall-street.ro.

In 1992, in paralel cu activitatea bancara, Gabriela a infiintat o firma de consultanta in domeniul contabil. Timp de opt ani a colaborat cu firma Neckermann din Germania, ceea ce a ajutat-o sa prinda "gustul autonomiei si independentei financiare". Tot in aceasta perioada a urmat un master de business management si studii doctorale.

Pentru ca viata o aducea din ce in ce mai aproape de antreprenoriat, Gabrielei a decis sa renunte la jobul din banca si sa continue pe cont propriu intr-un domeniu pe care incepea sa il inteleaga din ce in ce mai bine.

Telekom investeste in...
Citeste si: Telekom investeste 200.000 de euro in sustinerea a 10 business-uri

"Am continuat activitatea antreprenoriala preluand doua francize internationale, ale caror reprezentant in Romania am fost timp de 7 ani. In aceste roluri am avut sansa sa imi dezvolt competentele de leadership, vanzari, formarea echipei, planificare, organizare, marketing. Am participat la o serie de instruiri si cursuri de formare in Germania", a spus Gabriela.

Criza economica a dat peste cap activitatea celor doua firmei, motiv pentru care si-au retras activitatea din mai multe tari, inclusiv Romania. In acel moment, Gabriela a fost nevoita sa isi reconfigureze activitatea profesionala. In 2009, a fondat compania Performance Group care ofera servicii de coaching, training, mentoring. A urmat o formare in coaching la Londra, la scoala lui John Whitmore, si si-a aprofundat cunostintele practice in domeniul learning & development si NLP.

De ce renunta o persoana la o cariera in finante pentru a face antreprenoriat?

Chiar daca dintotdeauna a fost atrasa de cifre, Gabriela Puskas a simtit mereu ca are o personalitate creativa, intuitiva si practica. Felul ei de a fi, deschisa la lucruri noi, dispusa sa isi depaseasca limitele, a ajutat-o sa faca mai usor trecerea de la finante la antreprenoriat.

"Pentru mine antreprenoriatul inseamna autonomie, creativitate, miscare si progres. Vad posibilitati de dezvoltare a afacerilor acolo unde unii pot fi descurajati de obstacole. Iar disponibilitatea de a experiementa ma face sa gasesc solutii creative. Imi plac inceputurile, independenta si autonomia. Mi-a placut intotdeauna sa incerc lucruri noi, sa imi testez limitele si competentele", a mai precizat Gabriela.

Amalia Sterescu, despre...
Citeste si: Leadership in zilele noastre: care sunt noile competente ale liderilor

Cum arata antreprenoriatul in anii '90?

Antreprenoriatul in Romania a evoluat odata cu societatea. Spre deosebire de anii de dupa Revolutie, acum antreprenoriatul face parte din cultura noatra si tot mai multi tineri din generatia Y sau Milenialls isi doresc sa fie antreprenori.

"La vremea la care am inceput antreprenoriatul, teoria managementului si scolile de management sufereau de o limitare perceptuala. Teoria managementului se concentra asupra instruirii unui manager individual perfect, care incearca sa prevada cum se va comporta o firma daca are un set de conditii. Era o teorie traditionala a managementului care presupunea un manager protoptip care administreaza toate sarcinile – planificare, organizare, dezvoltare, motivare, conducere, disciplinare – in orice conditii, in toate organizatiile la fel. O astfel de instruie producea persoane de conducere, directori sau consultanti, cu potential bun, cu abilitati de conducere elementare, insa nu vorbim de indivizi care stiu sa lucreze cu ceilalti, care sa aiba viziune pe termen lung, care sa zugraveasca o imagine a destinatiei organizatiei, care sa ia decizii in conditii in extreme", a explicat Gabriela.

Astazi, lucrurile stau cu totul si cu totul diferit. "In zilele noastre, scolile de management si antreprenoriat sunt tot mai sofisticate, invata studentii, prin experienta directa, cum sa beneficieze de diferentele de stil ale colegilor, in loc sa se simta amenintati de acestia. Programele de training ne invata ca nu suntem si nu vom fi niciodata perfecti, iar invatarea are loc prin greseli, risc si esec si ca viata este o aventura", a mai adaugat aceasta.

Cei mai importanti pasi in dezvoltarea unui antreprenoriat in resurse umane

Gabriela a invatat de-a lungul vietii sale profesionale ca exista patru lucruri esentiale pe care antreprenoriatul trebuie sa le indeplineasca pentru ca organizatia sa fie bine administrata.

Clujenii de la PitechPlus...
Citeste si: Clujenii de la PitechPlus finalizeaza prima achizitie pe piata locala

"Primul lucru esential este producerea de rezultate, care constituie scopul organizatiei iar asta prespune definirea clara a produsului sau produselor oferite clientilor. Cel de-al doilea aspect esential pentru succesul antreprenorial este administrarea si gestionarea resurselor. Apoi avem nevoie de o viziune antreprenoriala care sa oglindeasca directia pe care organizatia trebuie sa o urmeze, sa se adapteze la schimbari si la concurenta. Daca compania isi indeplineste acest rol in mod optim, va avea serviciile sau produsele pe care viitorii client le vor dori si le vor cauta. Ceea ce ne duce la cel de-al patrulea element vital al succesului antreprenorial sunt oamenii si mediul profesional: grija fata de oameni, fie angajati, fie clienti interni sau clienti externi. Poti fi cel mai priceput profesionist, technician, manager, însa daca nu vei avea grija de angajatii si clientii tai, nu vei avea succes. In sfarist antreprenoriatul inseamna construirea unui climat si al unui sistem de valori care va motiva oamenii din organizatie sa lucreze impreuna", a explicat Gabriela.

Cum se cheltuiesc bugetele in dezvoltarea resurselor umane?

Companiile fac fata la provocari foarte diferite, prin urmare si bugetele alocate pentru dezvoltarea resurselor umane sunt orientate catre sustinerea prioritatilor de business. In ultimii doi ani, organizatiile investesc tot mai putin in programe de training pentru dezvoltarea de abilitati soft skills. Pe de alta parte, sume importante sunt alocate pentru dezvoltarea competenelor profesionale, tehnice si recrutare.

"Cred ca una dintre trendurile importante ale momentului este brandingul de angajator, cu o componenta puternica de personalizare si diferentiere in piata, desi consider ca se investesc putini bani in acest domeniu. Un alt aspect important, si care necesita mereu creativitate si inovativitate din partea specialistilor HR, este integrarea si motivarea angajatiilor valorosi, a talentelor din organizatii. Motivarea prin recompense externe ori prin teama de a nu-si pierde locul de munca, nu mai functioneaza", a mai spus Gabriela.

Compania Performance Group, fondata de Gabriela Puskas, ofera servicii de consultanta in management, programe de leadership, coaching, dezvoltare organizationala, mentoring, precum si workshop-uri construite special pentru nevoile specifice ale clientilor. Cele mai cerute programe sunt cele legate de inteligenta emotionala, coaching pentru manageri, motivarea echipelor, si workplace wellbeing, insa, in ultimii ani, sunt destul de cautate si programele workplace wellbeing.

Jobul tau are mai multe sanse sa fie vazut de oamenii potriviti pentru tine, daca il promovezi la noi. Posteaza aici.

Sursa foto: Facebook / Gabriela Puskas