Parintii romani sunt din ce din ce in ce mai neputinciosi in fata determinarii copiilor de a petrece cat mai mult timp in fata ecranelor. Si cum nu ii pot indeparta de aceste device-uri, ei cauta solutii ca cei mici sa faca lucruri utile cu ajutorul acestora si vor sa ii inscrie la tot felul de cursuri. Specialistii nu recomanda insa participarea pana in varsta de opt ani si vin si cu recomandari pentru umplerea timpului liber cu activitati potrivite varstei.

Oana Manga este unul dintre cofondatorii Academiei Micilor Developeri, business antreprenorial romanesc, care organizeaza cursuri de programare si robotica pentru copii si adolescenti.

Ea a aratat ca la cursurile Academiei sunt acceptati doar copiii de peste opt ani, care stiu sa scrie si sa citeasca cursiv, insa de-a lungul timpului a primit cereri si de la parinti cu copii mult mai mici, pe care nu i-a putut accepta, din mai multe motive.

"Regula noastra cand intra la curs este sa stie sa scrie si sa citeasca cursiv. Ne-au sunat parinti de copii de patru ani, sa ne intrebe daca pot sa incrie copiii la cursuri. (...) Parintii sunt disperati de cat timp petrec copiii pe calculator, telefon si tableta si nevoia lor cea mai mare nu este sa se gandeasca sa faca bani din Java, ci cum sa faca sa nu stea atat pe calculator, si daca sta, macar sa faca ceva util, iar ceva util este sa transformi pasiunea intr-o oportunitate de invatare si sursa de venit", a declarat, pentru wall-street.ro, Oana Manga.

De altfel, si studiile arata ca cei mici petrec tot mai mult timp in fata unui ecran. Astfel, un studiu realizat de D&D Research, copiii din Romania cu varste intre 2 si 5 ani petrec in medie 3 ore pe ecrane, fie ele telefoane, tablete, televizor sau calculator. Mai mult, cercetarea arata ca statul pe ecrane creste o data cu varsta. La 9 ani, media de stat pe tableta sau la calculator se apropie de 4 ore, potrivit edupedu.ro.

Activitati de manualitate si creativitate pentru copiii mai mici de 8 ani

Oana Manga a aratat ca parintii copiilor cu varste sub opt ani ar trebui sa ii incurajeze pe acestia spre activitati care implica manualitate si de creativitate, pentru a evita calculatoarele sau alte ecrane.

"Lego, de exemplu, este genial, dezvolta atentia, ii invata sa urmareasca instructiuni, sa lucreze cu piese mici. Si ca sa extrapolam la calculator, ulterior ei invata sa faca selectii, sa faca grafica, sa lucreze cu mouse-ul. Conteaza sa lucrezi cu Lego cand esti mic, te va ajuta pe viitor", a precizat Manga.

Tot ea a aratat ca pana la varsta de opt ani, copiii nu au rabdare sa stea o ora intr-o sala de curs si a asculte instructiunile profesorului, indiferent cat de dragut este profesorul.

Copilul mic simte nevoia de miscare, pentru ca este in dezvoltare. Copiii se ridica din fata calculatorului si incep sa topaie sau sa se tarasca pe jos.

Astfel, cei mici trebuie incurajati sa se miste, sa stea in parc, sa se catere, sa faca Lego, sa deseneze, sa se joace cu tastatura pentru a invata literele, sa invete sa scrie si sa citeasca de pe foi, de pe carti.

"Iar dupa 8 ani, cei mai pasionati, carora li se dezvolta gandirea abstracta mai rapid se pot orienta catre calculatoare. Ii poti observa pe cei cu gandire abstracta pentru ca ei sunt cei care asambleaza fire, demonteaza masinute sau chiar si papusi, caci si fetele sunt inclinate spre tehnologie, dar nu au ocazia sa se manifeste, pentru ca ele nu primesc de ziua de nastere Lego, ci papusi", a explicat Oana Manga, Academia Micilor Developeri.

La 8 ani este mai pregatit sa stea in fata unui calculator si sa inteleaga cum functioneaza, sa nu il controleze calculatorul pe el, ci el sa controleze calculatorul. Aici se face switch-ul de la se juca cu ceva pentru ca este pur si simplu distractiv la a folosi ceva ca sa obtina rezultate

Potrivit acesteia, in cadrul Academiei Micilor Developeri, exista programe care ii invata pe copii logica de programare, insa acest lucru se intampla in joaca.

"Copiii in primul nivel de curs de la noi trec de la simpli utilizatori de tehhnologie, in tabara celor care incep sa inteleaga tehnologia, ca mai tarziu, speram noi, sa ii determinam sa si creeze tehnologie", a adaugat Manga.

Un curs in cadrul Academiei Micilor Developeri se intinde pe 12 sedinte si costa 900 de lei. Compania a fost infiintat in 2013, iar pana in prezent 8.000 de copi s-au inscris in cei sase ani de functionare. In 2018 afacerile companiei s-au ridicat la 130.000 de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri