Începând cu data de 9 noiembrie 2020, au intrat în vigoare noi măsuri privind telemunca, instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 935 din 5 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, măsuri similare sunt prevăzute și de ultimele modificări ale Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (introduse prin Ordonanța de Urgență nr. 192 din 5 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă), în vigoare din data de 6 noiembrie 2020.

Ce se schimbă concret și ce trebuie aplicat, ne spun reprezentanții Filip& Company, Ioan Dumitrașcu (partner) și Cristina Tudoran (senior associate), într-un material de opinie.

Pe lângă celelalte măsuri privind restricționarea circulației persoanelor și activității operatorilor economici în anumite intevale orare, noile acte normative modifică din nou abordarea în ceea ce privește organizarea activității în regim de telemuncă.

  • Cui i se aplică obligația

Dacă până acum legislația prevedea obligația tuturor instituțiilor și operatorilor economici publici sau privați de a analiza modul de desfășurare a activității și posibilitatea organizării acesteia în regim de telemuncă sau muncă de la domiciliu, noile modificări prevăd că organizarea activității în regim de telemuncă nu mai este doar o recomandare, ci o obligație.

Pe de o parte, noile dispoziții legale prevăd ca, de astăzi, angajatorii din sectorul privat cu un număr mai mare de 50 de salariaţi au obligația organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu. Obligația se aplică în egală măsură și pentru (i) autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare și (ii) regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu condiția ca oricare dintre acestea să treagă de pragul de 50 de salariați.

Pe de altă parte, ultimele modificări aduse Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 impun aceeași obligație pentru toți operatorii economici, în mod nediferențiat.
Considerăm așadar că obligația de a organiza activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu se aplică tuturor operatorilor economici, publici sau privați, indiferent de numărul de salariați.

Pe cale de excepție, acolo unde specificul activității face imposibilă o astfel de organizare, angajatorul trebuie să gestioneze programele de lucru astfel încât să împartă personalul în grupe care să înceapă și, respectiv, să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

  • Implementare și sancțiuni

Obligațiile în forma actuală sunt valabile până la expirarea stării de alertă, iar sancțiunea prevăzută de actele normative pentru încălcarea acestor obligații este amenda contravențională cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei.

În ceea ce privește modalitatea concretă de implementare, legiuitorul pare să se orienteze din nou în direcția organizării activității în regim de telemuncă/ muncă la domiciliu în mod unilateral, prin decizie. În acest sens se poziționează și Ghidul privind desfășurarea activității în regim de munca la domiciliu/ telemuncă/ program individualizat de muncă, publicat recent de Inspecția Muncii, care poate fi consultat aici. Cu toate acestea, recomandăm încheierea de acte adiționale la contractul individual de muncă, pentru a evita provocările precum cele apărute în procedura de acordare a ajutorului pentru telemuncă (unde se solicita să se fi încheiat acte adiționale chiar și în perioada stării de urgență, când decizia unilaterală a angajatorului era suficientă pentru implementarea telemuncii).

Suplimentar, oricare ar fi măsura adoptată ca urmare a acestor obligații, recomandăm ca posibilitatea și oportunitatea respectivei măsuri să fie analizate și detaliate în cadrul unei note de fundamentare documentate de angajator, după consultarea comitetului SSM, care să dovedească parcurgerea acestei analize și, daca este cazul, motivele obiective care fac imposibilă organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri