Dacă întrebi marii lideri cum au ajuns să aibă atât de mult succes, te vei aștepta probabil să-ți furnizeze ceva rețetă proprie prin care managerul respectiv a ajuns pe culmile succesului. Dar nu este deloc vorba despre asta. Atributul care-ți va duce afacerea la nivelul următor sau care te va duce pe tine cu un pas mai aproape de ceea ce ai putea numi ulterior succes, este altul.

Probabil știi deja că succesul nu vine peste noapte sau dacă se întâmpla asta, iar dacă prin absurd s-ar întâmpla asta, succesul este atât de fragil încât va pleca tot peste noapte dacă nu ai „grijă” de el. Succesul este punctul culminant al multor ani de muncă grea, este încununarea dedicării, a nopților nedormite, dar și a numeroaselor alegeri dificile care trebuie adoptate indiferent de situație, scrie Forbes.com.

Se rezumnă, cu alte cuvinte, la consecvență.

Oamenii de succes au curajul și puterea de a continua chiar și atunci când nu au chef sau când au întâmpină un obstacol în calea lor.

Este simplu? Da. Este usor? Cu siguranță nu. Acesta este și lucrul care te diferențiază, atât în plan profesional, cât și în plan personal.

Iată de ce consecvența este atributul care nu trebuie să-ți lipsească, atunci când vorbim despre cariera ta:

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

1. Consecvența îi ajută pe ceilalți să-ți înțeleagă valoarea

Consecvența se referă la alinierea și menținerea vocii tale, principiilor tale și aspectului tău în toate comunicările și interacțiunile tale. Este modul în care te prezinți, interacționezi cu ceilalți și modul în care îți desfășori activitatea de zi cu zi. Acest atribut trimite un mesaj lumii despre cine ești și despre ce ești, iar fără acest atribut care-ți ghidează pașii, avantajul competitiv se va reduce semnificativ.

Practic consecvența îi ajută pe ceilalți să înțeleagă de ce ești tu valoros.

consecventaaSursa foto: Pexels.com

2. Consecvența îți permite să urmărești progresul

Prima dată când faci un lucru, îl faci cu dedicare și interes. „Șmecheria” e să menții această dedicare și în următoarele dăți în care vei face acel lucru. Soluția nu este doar să repeți anumite acțiuni, ci să le repeți mereu cu același interes pe care l-au avut prima dată. Asta te va ajuta să monitorizezi mai ușor progresul acțiunilor tale, căci practica e cea care aduce progresul, nu acțiunile la nivel teoretic, care nu au loc.

3. Consecvența îți arată angajamentul

Statornicia acțiunilor tale arată devotamentul în fața unui angajator, cât și în fața unui consiliu de administrație. Totodată, demonstrează că ești un om responsabil, echilibrat atât ca lider sau ca angajat, cât și ca individ. Consecvența te va ajuta să capeți o reputație solidă care va spune în mod clar lucruri despre tine și ajută la construirea și menținerea încrederii, moneda supremă a afacerilor.

4. Consecvența îți „înfrumusețează” profilul și nu numai

Dacă ai ales să fii consecvent, înseamnă că te-ai îmbarcat într-o cursă lungă și de durată, căci consecvența e de durată. Prin faptul că faci pași mici, în fiecare zi, îți arăți treptat talentele și le pui la îndemâna celorlați spre a fi utilizate în folosul afacerii, deci în folosul tuturor. Asta nu va face doar ca tu „să dai bine” în fața celorlalți, ci să reprezinți o componentă cu adevărat relevantă pentru compania din care faci parte. Este cel mai bun mod în care să-ți îmbunătățești brandul personal și să devii mai înțelept ca persoană. Iar consecvența este cel mai bun indicator pentru a crește la nivel profesional și personal pentru că va deveni din ce în ce mai plăcut de lucrat cu tine și vei fi tot mai dorit în industria în care activezi.

Citește și: Godean, Adecco România: Salariile vor trebui să crească cel târziu în 2022

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri