Platforma Confidas.ro, specializată în analiza companiilor din România, și Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri și startup-uri, au realizat profilul sintetic al companiilor care aplică în programul IMM Invest, pe baza datelor aferente primelor 15.182 de societăți care s-au înregistrat în prima zi, până la ora 17:00.

"Înscrierea unei companii pe website-ul programului nu conferă vreo prioritate în accesarea banilor. Societatea primește acordul de principiu din partea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, dacă îndeplinește criteriile de eligibilitate cerute. Adevărata triere va fi făcută de băncile finanțatoare, așadar companiile aplicante vor trebui în final să se califice din punct de vedere al bancabilității", a declarat Cristian Tudorescu.

Cele mai multe aplicații din prima zi sunt din partea companiilor de comerț și din industria prelucrătoare. De asemenea, ponderi importante au lucrările de construcții și domeniul HoReCa, unde au fost incluse și agențiile de turism.

Domeniu activitate (grupe CAEN)

Nr societăți înscrise

Pondere

Comerț cu ridicata (46)

2306

15,2%

Industria prelucrătoare (1, 2 și 3)

2251

14,8%

Lucrări de construcții (41, 42, 43)

1685

11,1%

Comerț cu amănuntul (47)

1535

10,1%

Hoteluri, cazare, restaurante, baruri, agenții de turism

1264

8,3%

Top 5 domenii

9041

59,4%

Din perspectiva cifrei de afaceri, realizatorii analizei observă că aproape 87% din aplicanții primei zile sunt companii cu cifra de afaceri de maxim 10 milioane de lei, conform datelor financiare 2018 sau 2019, acolo unde acestea sunt deja depuse. Acestea sunt în general microîntreprinderi așa cum sunt definite de legislația europeană, cu un prag maxim de 2 milioane de euro cifra de afaceri și sub 10 angajați.

Cifra de afaceri

Nr societăți înscrise

Pondere în total

0 - 1 mil RON

6850

45,1%

1 - 5 mil RON

4832

31,8%

5 - 10 mil RON

1483

9,8%

10 - 50 mil RON

1748

11,5%

peste 50 mil RON

269

1,8%

"Am analizat calitatea companiilor aplicante până acum, utilizând instrumentul ConfiRisk dezvoltat pe baza datelor disponibile în platforma Confidas. Scoring-ul ConfiRisk este pe o scară de la 1 la 10, unde intervalul 8 - 9,9 este al companiilor cu risc foarte scăzut pentru partenerii de afaceri, fie ei creditori de tip financiar sau comercial. La polul opus, companiile cu un ConfiRisk sub 2 prezintă un risc major pentru creditorii pe termen lung, fiind de regulă companii cu pierderi și/sau capitaluri proprii negative", explică în continuare, consultantul Cristian Tudorescu.

Astfel, 67,9% dintre companiile care s-au înscris în prima zi pe imminvest.ro se încadrează la un scoring > 6 pe baza metodologiei ConfiRisk, ceea ce reflectă șanse mai mari ale acestora de a se califica pentru un credit de capital de lucru și/sau unul de investiții, din perspectiva băncilor finanțatoare.

În schimb, 14,7% dintre companiile aplicante analizate au capitaluri proprii negative în bilanț, în cazul acestora șansa unei finanțări de tip bancar fiind mai degrabă excepția, decât regula.

"Deși creditele prin programul IMM Invest vor fi garantate până la 90% de către statul român, ne așteptăm ca băncile să aplice politicile lor de creditare de o manieră prudentă, astfel încât finanțările acordate să fie unele sustenabile pentru business-urile respective" - Eduard Burghelia, cofondator al platformei Confidas.ro.

Sursa foto: G-Stock Studio / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri