Situaţia CET Sud Bucureşti va reveni la normal în cursul zilei de sâmbătă, 5 decembrie, în condiţiile în care, în prezent, instalaţiile şi agregatele se află în curs de revenire la parametrii nominali, se arată într-un comunicat al Electrocentrale Bucureşti

În noaptea de vineri spre sâmbătă s-a produs o avarie la instalaţiile din cadrul CET Bucureşti Sud al cărei efect s-a propagat către o parte din echipamentele energetice determinând declanşarea (defectarea, n.r.) acestora, conform Agerpres.ro.

"Avaria produsă la CET Bucureşti Sud remediată în cursul zilei de astăzi (sâmbătă, n.r.). Echipele ELCEN s-au mobilizat imediat şi au intervenit prompt pentru limitarea efectelor incidentului produs în cursul nopţii. Într-un interval de câteva ore, manevrele executate au permis revenirea la 75% din parametrii de funcţionare astfel că, în acest moment, instalaţiile şi agregatele din CET Bucureşti Sud se află în curs de revenire la parametrii nominali. Pe parcursul acestei zile, se va reveni la situaţia normală de dinaintea apariţiei incidentului", menţionează sursa citată.

Reprezentanţii companiei atrag din nou atenţia asupra stării tehnice grave în care se află reţeaua de termoficare lipsită, în ultimii ani, de reparaţii majore şi de investiţiile absolut esenţiale în modernizare, ceea ce a determinat creşterea explozivă a pierderilor, care s-au triplat din 2016 până în prezent, punând o presiune uriaşă şi asupra instalaţiilor energetice ale ELCEN.

"Dorim să asigurăm locuitorii bucureşteni că echipele de reparaţii fac toate eforturile astfel încât să depăşim în timp util astfel de situaţii neprevăzute şi că facem tot ce este necesar pentru ca disconfortul creat să nu afecteze într-o mare măsură consumatorii racordaţi la sistemul de termoficare din Capitală", se mai arată în comunicat.

ELCEN a fost înfiinţată în decembrie 2002, ca filială a S.C. Termoelectrica S.A., prin reorganizarea acestei societăţi comerciale. În prezent, Ministerul Energiei este principalul acţionar al companiei, deţinând 97,51% din acţiuni, restul acţiunilor fiind deţinute de SNGZ Romgaz (2,49%).

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Bucureşti (90%), potrivit datelor Ministerului Economiei.

Sursa foto: Kovalenko Elena / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri