GlaxoSmithKline Romania, subsidiara locala a grupului britanic GSK, ocupa locul al cincilea in topul celor companiilor farmaceutice de pe piata locala, in functie de vanzari, cu 581,3 mil. lei (135 mil. euro) in perioada in octombrie – septembrie 2010.

Grupul este prezent in Romania prin patru firme: GSK Romania (comercializarare de medicamente), GSK Consumer Healthcare (comercializare de medicamente fara prescriptie medicala si produse pentru igiena orala), Europharm SA (productia de medicamente) si Europharm Holding (comercializarea de medicamente).

Britanicii au angajat peste 70 de oameni de la inceputul anului, iar in prezent cauta candidati pentru circa zece pozitii deschise.

Daca inainte de instalarea crizei, un proces de recrutare dura, in medie, aproape trei luni, acum putem vorbi de o durata de 6-8 opt saptamani. Am reusit sa reducem acesta durata cu ajutorul sistemelor foarte riguroase de selectie pe care le-am implementat”, spune Iulia Dobritoiu, director de resurse umane la GSK Romania.

Cea mai importanta componenta a procesului de evaluare a candidatilor o reprezinta partea de assessment – center (centru de evaluare). In cadrul acestei etape de evaluare se iau 6-8 candidati, care trebuie sa rezolve diferite sarcini individuale, constientizand insa ca se afla intr-o competitie reciproca. Totul dureaza sase ore.

Strategia de recrutare a companiei este orientata catre interiorul organizatiei, in sensul ca orice pozitie noua care devine vacanta este anuntata, mai intai, intern.

“De la caz la caz, folosim si serviciile site-urilor sau firmelor specializate in recrutare. De asemenea, o alta sursa foarte valoroasa pentru noi o reprezinta recomandarile interne”, mentioneaza Dobritoiu.

Compania nu intampina probleme in recrutarea de personal, chiar daca in ultimii ani absolventii facultatilor de medicina au o paleta larga de oportunitati de locuri de munca, printre acestea regasindu-se joburile din farmacii si spitalele private, atat din tara, cat si din strainatate. Totodata, nici faptul ca perioada de criza a majorat numarul aplicantilor pentru fiecare job nu reprezinta o problema pentru GSK Romania, in contextul in care selectia candidatilor a devenit mai riguroasa.

“Criza este unul din motivele care a determinat cresterea numarului de aplicatii, insa multi candidati aplica pentru joburile noastre si datorita renumelui pe care il are GSK pe piata fortei de munca”, subliniaza Dobritoiu.

Compania isi construieste politica salariala in functie de grila proprie de salarizare, precum si prin comparatie cu salariile oferite de alte companii farmaceutice active pe piata locala. Totodata, GSK Romania cumpara anual studii salariale elaborate de cei mai buni furnizori in domeniu, cum ar fi PricewaterhouseCoopers (PWC), Mercer sau Towers Watson (companie formata anul acesta in urma fuziunii Watson Wyatt si Towers Perrin).

Castigul salarial mediu net din sanatate si asistenta sociala la nivel national a fost de 1.037 de lei (243 de euro) la sfarsitul lunii septembrie.

Nu le facem oferte salariale candidatilor in functie de asteptarile salariale pe care le au, ci in functie de benzile noastre salariale si de cunostintele pe care le avem despre piata. Pot sa spun ca de la inceputul anului nu am avut candidati care sa respinga oferta de munca pe motiv salarial. Mai mult, din ceea ce am observat pana acum, problema salariala este ultima care se discuta la interviu in raport cu celelalte asteptari ale jobului”, mentioneaza Dobritoiu.

Pachetul standard de beneficii pe care il primesc angajatii producatorului si importatorului de medicamente este alcatuit din salariu brut, bonusuri de performanta, asigurare de viata, de sanatate si tichete de masa.

Pe langa pachetul de beneficii, angajatii companiei trec anual prin programe de formare profesionala, in functie de nevoile de dezvoltare individuale. GSK Romania a alocat 350.000 de euro in acest an pentru dezvoltarea abilitatilor soft (comunicare si relationare) ale salariatilor din divizia Pharma (nu include si angajatii din fabrica de la Brasov).

In functie de abilitatea de dezvoltare a fiecarui salariat, precum si de aspiratiile sale, GSK le ofera angajatilor de pe piata locala posibilitatea de a lucra in strainatate.

Citeste si:

"De-a lungul timpului, oameni talentati din GSK Romania si-au continuat cariera in multe dintre tarile in care compania isi desfasoara activitatea. Unul din obiectivele noastre este ca pana la finalul lui 2010 sa avem un numar de cinci membri ai echipei locale care sa preia posturi in cadrul altor organizatii GSK din lume, ca parte a dezvoltarii lor profesionale", mai spune directorul de resurse umane al companiei.

Unul dintre fostii angajati ai GSK Romania care lucreaza acum in strainatate este Crina Ancuta, ce ocupa functia de director general director general al GSK Serbia si Muntenegru.

Ea a fost promovata in 2008 in pozitia actuala, ultima functie pe care a detinut-o in cadrul GSK Romania a fost de business unit director si membru in consiliul director.

Compania farmaceutica are in organizatie manageri care au lucrat in tari europene precum Marea Britanie, Belgia, Ucraina, Germania, Serbia, Ungaria, dar si tari africane, precum Egipt.

Iulia Dobritoiu – Cariera:

- noiembrie 2009 – prezent: director de resurse umane, GSK Romania;

- iunie – octombrie 2009: procurement manager, GSK Manufacturing (Germania);

- august 2008 – ianuarie 2009: procurement manager, GSK Manufacturing (Egipt);

- decembrie 2006 – iunie 2009: operational excellence champion, GSK Manufacting (Romania);

- aprilie 2005 – iunie 2009: procurement manager, GSK Manufacturing (Romania);

- august 2002 – decembrie 2006: HR manager, GSK Manufacturing (Romania);

- noiembrie 1999 – iulie 2002: HR manager, Volksbank Romania;

- 1998: a absolvit un master in studii europene si resurse umane in Bruges (Belgia);

- 1997: a absolvit Academia de Studii Economice din Bucuresti.