La nivelul intregii lumi, doar 13 din 88 de burse au scazut in 2017, marcand un an foarte bun, in care valoarea actiunilor a urcat in medie cu 16%, neluand insa in calcul saltul de aproape 4.000% al tarii care ocupa primul loc.

Bursa din Caracas (Venezuela) este cea care s-a aflat pe primul loc in topul mondial la finalul anului trecut, cu o crestere de trei ori mai mare decat cea de 1.300% inregistrata de Bitcoin. Motivele cresterii pietei din Venezuela nu sunt insa deloc bune, tara confruntandu-se cu cu o criza economica si o hiperinflatie estimata de FMI la 43.000%. De altfel, Guvernul de la Caracas a renuntat sa mai publice date oficiale despre inflatie in 2017.

Pentru a incuraja consumul, banca centrala a Venezuelei a tiparit tot mai multi bolivari (moneda locala), insa cresterea masei monetare a facut ca preturile sa creasca alert – inclusiv cele ale actiunilor.

Argentina, un alt stat sud-american, s-a aflat pe locul al doilea in clasament, cu o crestere mai “normala”, de 82%. Evolutia pozitiva este pusa pe seama reformelor economice impuse de presedintele Mauricio Macri, ales in 2015 si considerat un salvator al economiei argentiniene. De notat faptul ca evolutia Bursei din Buenos Aires este “datorata” intr-o anumita masura si inflatiei estimata la 20% anul trecut.

Si Bursa din Istanbul a reusit sa intre in top 10, cu o crestere de 48%. Evolutia poate parea surprinzatoare in contextul seriei de atacuri teroriste din Turcia, dar si a puciului esuat din 2016, insa reducerile de taxe si programul de garantii de stat menit sa incurajeze creditarea IMM-urilor i-a facut pe investitori sa uite pentru moment de problemele sociale si politice ale tarii.

Cu o crestere de 14% pe indicele extins BET-XT, Romania se plaseaza la mijlocul clasamentului global. Bursa de Valori Bucuresti a marcat astfel un an per ansamblu pozitiv, insa totusi dezamagitor avand in vedere startul extrem de bun pe care il inregistrase in primele luni din 2017.

Qatar este marele pierzator al anului 2017. Piata de capital a emiratului a cazut cu 18%, cea mai mare scadere a unei burse din acest an, dupa ce Arabia Saudita si Bahrain si-au incetat relatiile diplomatice cu Doha.

Cele doua natiuni au acuzat autoritatile din Quatar ca finanteaza terorismul, acuzele fiind insa respinse de statul arab.


Locul Tara Indice Evolutie 2017
Locul
Tara
Indice Evolutie 2017
1 Venezuela IBVC +3.974% 45 Italia MIB +13%
2 Argentina BURCAP +82% 46 Germania DAX +13%
3 Ucraina UX +71% 47 Olanda AEX +12%
4 Mongolia MSE Top 20 +66% 48 Slovenia Blue Chip Idx +12%
5 Kazahstan KASE +59% 49 Columbia COLCAP +12%
6 Ghana GSE Composite +52% 50 Kuwait Kuwait SE Price +11%
7 Jamaica JSE Market Index +50% 51 Mexic INMEX +10%
8 Turcia BIST 30 +48% 52 Belgia BEL 20 +10%
9 Vietnam HNX +45% 53 Malaezia KLCI +9%
10 Nigeria All Share +42% 54 Franta CAC 40 +9%
11 Hong Kong Hang Seng China 100 +39% 55 Tanzania All Share +9%
12 Letonia OMX Riga +36% 56 Palestina PSE Al Quds +8%
13 Chile IGPA +35% 57 Irlanda Irish Overall Index +8%
14 India S&P BSE 100 +31% 58 Marea Britanie FTSE 100 +7%
15 Austria ATX +30% 59 Spania IBEX 35 +7%
16 Peru BVLPeru General +28% 60 Australia S&P/ASX 200 +7%
17 Brazilia IBrX +27% 61 Bahrain BB All Share +7%
18 Polonia WIG 20 +26% 62 Panama General Index +7%
19 Coreea de Sud KRX 100 +26% 63 China Shanghai Composite +6%
20 Filipine PSEi +25% 64 Canada S&P/TSX 60 +6%
21 Ungaria BUX +23% 65 Maroc MASI +6%
22 Indonezia Jakarta LQ-45 +22% 66 Finlanda OMX 25 +6%
23 Mauritius SEMDEX +22% 67 Serbia BELEX 15 +6%
24 Namibia Overall Index +21% 68 Islanda OMX All Share +4%
25 Grecia ASE Large Cap +19% 69 Cipru General Market Index +4%
26 Africa de Sud JSE Top 40 +19% 70 Suedia OMX 30 +4%
27 SUA S&P 500 +19% 71 Israel Tel Aviv 35 +3%
28 Norvegia OSE Benchrmark +19% 72 Danemarca OMX 20 +2%
29 Japonia Nikkei 225 +19% 73 Sri Lanka Colombo All Share +2%
30 Macedonia MBI 10 +19% 74 Slovacia Slovak Share Index +2%
31 Singapore STI +18% 75 Arabia Saudita TADAWUL All Share +0,3%
32 Thailanda Thai SET 50 +17% 76 Iordan Amman SE -1%
33 Noua Zeelanda S&P/NZX 20 +17% 77 Luxemburg LuxX Index -2%
34 Cehia PX +17% 78 Malta MALTEX -2%
35 Lituania OMX Vilnius +17% 79 EAU DFM General -4%
36 Kenya Nairobi SE 20 +16% 80 Liban Blom Index -5%
37 Estonia OMX Tallinn +15% 81 Rusia MOEX -5%
38 Bulgaria SOFIX +15% 82 Botswana Gaborone Dom -5%
39 Portugalia PSI 20 +15% 83 Croatia CROBEX -7%
40 Insulele Bermude BSX +14% 84 Muntenegru MONEX -11%
41 Romania BET-XT +14% 85 Oman MSM 30 -12%
42 Tunisia TUNINDEX +14% 86 Pakistan Karachi 100 -15%
43 Taiwan FTSE Taiwan 50 +14% 87 Qatar QE Index -18%
44 Elvetia SMI +14% 88 Bosnia si Hertegovina SASE -18%

Evolutiile indicilor sunt in valuta locala

Citeste si:
Ce tinte au bancile pentru indicele care da ora exacta la Bucuresti
Ce tinte au marile banci de...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Bursa face istorie, dar intrebarea de sute de milioane ramane in aer