Pandemia provocată de noul coronavirus (COVID-19) a scos la iveală cât de în urmă au rămas statele din Europa Centrală și de Est (ECE) comparativ cu cele vestice în privința digitalizării serviciilor publice, precum și faptul că trecerea în online nu reprezintă un simplu moft ce poate fi amânat. Totuși, analiștii Erste Group (proprietarul BCR) sunt încrezători că pandemia a avansat procesul de digitalizare al instituțiilor publice, iar progresele vor continua, chiar dacă, cel puțin pentru moment, guvernele țărilor din regiune fac acest lucru fiind forțate de situație.

”Pandemia a expus cât de deficitare erau serviciile publice la capitolul digitalizare. Țările din Europa Centrală și de Est sunt vizibil în urma altor state în această privință. Nu doar administrația publică ar putea beneficia de pe urma digitalizării forțată de pandemie, ci și domeniul educației și sistemul de sănătate”, menționează analiștii Erste.

Lipsa unui sistem digital bine pus la punct a dus la întârzieri și blocaje în administrația publică în timpul pandemiei, cererile de șomaj sau ajutoare de stat fiind cu greu procesate în sistemele publice învechite, bazate în bună parte pe clasicele solicitări scrise pe hârtie.

Citiți și Fără cozi la instituțiile statului: viziunea unui tânăr care vrea să digitalizeze administrația publică

”Mai mult, din cauză că nevoia distanțării sociale va rămâne probabil în cărți și în viitor, țările din ECE ar trebui să accelereze adoptarea cărților de identitate digitale, a formularelor online pentru taxe, precum și a altor metode de digitalizare a serviciilor publice. Regiunea ar trebui să învețe de la statele baltice, în special de la Estonia care este un lider în sectorul serviciilor publice digitale”, recomandă analiștii austrieci.

Poate urma România modelul Estoniei, considerată astăzi cea mai digitală societate din lume? Vino la conferința Future Banking din 9-10 septembrie și vei afla din secretele transformării statului baltic de la Anett Numa, Digital Transformation Adviser la e-Estonia.

Mișcarea spre digitalizare, lucrul la distanță, comenzile online și utilizarea resurselor IT de tip cloud au explodat profiturile companiilor Big Tech: Amazon, Facebook, Google și Microsoft. Practic, pandemia a accelerat dezvoltarea digitală a lumii cu cel puțin 2 ani, atât în economii dezvoltate, cât și în cele emergente, consideră analiștii casei de brokeraj XTB România.

Citiți și Când am putea scăpa de dosarul cu șină și coada la ghișeu: proiectul de lege votat de Senat ce ne trimite pe urmele Estoniei

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul competitivitate digitală, arată DESI (vezi graficul atasat) – indicele economiei și societății digitale, un indice care monitorizează performanța statelor membre în conectivitate digitală, abilități digitale, activitate online și servicii publice digitale.

Noul buget multianual UE (MMF 2021-27 and și Fondul de Recuperare) în valoare totală de 1,82 trilioane euro, pune accent pe digitalizarea serviciilor publice. De asemenea, țările din ECE au la dispoziție alți 70 mld. euro, bani din granturi ce pot fi folosiți în alte domenii (competitivitate, productivitate, angajări).

Lumea după coronavirus: cea mai mare scădere a poluării de după Al Doilea Război Mondial

În afară de progresele așteptate în privința digitalizării instituțiilor publice, analiștii Erste anticipează că al doilea element pozitiv apărut ca urmare a pandemiei va fi reducerea poluării.

”Pe măsură ce criza COVID-19 a lovit economiile din toată lumea, emisiile de dioxid de carbon (CO2) au scăzut puternic. La vârful perioadei de izolare, în aprilie, emisiile zilnice de CO2 scăzuseră cu 17% la nivel global”, spun analiștii Erste.

Deși restricțiile au fost constat reduse de la acea dată, Agenția Internațională a Energiei (AIE) se așteaptă ca emisiile globale să coboare cu aproximativ 8% anul acesta, adică la nivelul din 2010. Mai mult, aceasta ar reprezenta cea mai mare scădere a poluării de la Al Doilea Război Mondial.

Cererea de energie primară este cel mai mare generator de emisii CO2 la nivel global, iar aceasta ar urma să scadă cu 6% în 2020, potrivit AIE. Singura sursă de energie pentru care cererea ar putea crește este cea regenerabilă. Deși acest lucru este îmbucurător, IEA avertizează că reducerea poluării are loc ca urmare a scăderii activității economice, nu datorită felului în care lumea produce și consumă energie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri