Intreprinderile mici si mijlocii pot obtine finantari publice de pana la 65 pentru o perioada de trei ani, pentru obtinerea etichetei ecologice, se arata intr-un comunicat remis de Camera de Comert si Industrie Bucuresti
Eticheta ecologica se acorda in baza unui set de criterii care analizeaza impactul produsului sau al serviciului asupra mediului pe tot parcursul ciclului sau de viata.

Obtinerea etichetei ecologice nu este obligatorie in statele membre UE, insa producatorii, distribuitorii si furnizorii de servicii sunt incurajati sa indeplineasca setul de criterii pentru obtinerea ei, in contextul preocuparilor sustinute ale UE pentru reducerea efectului de sera si a poluarii mediului ambiant. Cu toate ca existenta etichetei ecologice nu este o conditie pentru achizitiile publice, la nivelul UE se pune accent pe „achizitiile publice verzi“, astfel ca sunt preferate produsele cu eticheta ecologica.

In Romania, tariful pentru procesarea cererii de acordare a etichetei ecologice este de 300 euro pentru produse si 100 euro pentru servicii, la care se adauga costurile de intocmire a dosarului si de testare si verificare a produselor in cadrul unor laboratoare acreditate.

In plus, se percepe un tarif anual de 0,15% din volumul anual al vanzarilor produsului ce a obtinut eticheta ecologica.

Pana in prezent in Romania a fost acordata eticheta ecologica doar pentru textile si pentru saltele de pat, desi in sistemul de etichetare ecologica sunt incluse produse si servicii variate, pornind de la aparate frigorifice, masini de spalat rufe, masini de spalat vase, calculatoare portabile, amelioratori pentru sol si substraturi de cultura, detergenti pentru masini de spalat vase si pentru spalare manuala, detergenti universali si detergenti pentru grupuri sanitare, incaltaminte, textile, lacuri si vopsele, lampi electrice, hartie copiativa si hartie grafica, hartie absorbanta, televizoare, aspiratoare, lubrifianti si pana la servicii pentru cazare turistica si servicii de camping.

De asemenea sunt vizate de legislatia referitoare la eco-design (identificate ca oferind un mare potential pentru reducerea eficienta in termeni de cost a emisiilor de gaze de sera) echipamentele de incalzire si de incalzire a apei, sistemele de motoare electrice, birotica si sistemele de iluminat in sectoarele domestic si tertiar, electrocasnicele, electronicele de larg consum.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri