Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a inrautatit semnificativ prognoza economica pentru Romania in acest an, de la stagnare la o contractie de 3%, reflectand evolutia din primul trimestru si masurile de consolidare fiscala convenite cu Fondul Monetar International (FMI).
Pentru anul urmator, banca a revizuit estimarea privind evolutia economiei la stagnare, de la un avans de 3% anticipat in raportul precedent, din luna mai, potrivit Mediafax.

Reducerea salariilor angajatilor din sectorul public cu 25% si majorarea TVA cu cinci puncte procentuale, la 24%, adoptate de Guvern pentru a se incadra in obiectivele incluse in acordul cu FMI, vor avea un impact negativ asupra consumului pe termen scurt, se arata intr-un raport al BERD.

Potrivit estimarilor BERD, PIB al Romaniei se va contracta cu 2,1% in trimestrul al doilea al acestui an si cu 4,3 in trimestrul al treilea, fata de perioadele similare din 2009. In ultimele trei luni ale anului, economia va avea o evolutie negativa anuala de 2,2%.

"Prognozam crestere economica negativa in 2010 in Romania si Bulgaria. In Romania, am revizuit semnificativ in scadere estimarea, de la stagnare la o contractie de 3%. Acesta reflecta datele dezamagitoare din primul trimestru si consolidarea fiscala ampla convenita cu FMI in iunie", se arata in raportul institutiei de credit.

BERD a revizuit negativ si estimarea de crestere econmomica in acest an pentru regiunea in care opereaza banca, cu 0,2 puncte procentuale, la 3,5%. Pentru 2011, avansul economic a fost revizuit in scadere cu 0,1 puncte procentuale, la 3,9%.

"Avand in vedere perspectivele mai slabe pentru zona euro, din cauza implementarii programelor de austeritate si a volatilitatii de pe pietele financiare, climatul extern va fi probabil mai dificil decat se anticipa anterior", se arata in raport.

Economiile din Europa emergenta isi revin incet din criza globala, insa ritmul difera de la tara la tara. Regiunea se confrunta si cu riscuri externe mai mari rezultate din volatilitatea pietelor financiare si impactul programelor de austeritate fiscala.

Perspectiva economica s-a inrautatit cel mai mult pentru Europa de Sud-Est, care include si Romania, iar recesiunea pare ca persista in regiune, noteaza BERD, exceptia importanta fiind Turcia.

Cresterea productiei continua sa fie aproape de zero sau negativa in majoritatea statelor acestei subregiuni, unde recuperarea exporturilor este anulata de cererea slaba de pe piata interna, in timp ce sistemele financiare sunt afectate de presiunile exercitate de criza datoriilor suverane. In mai multe state intrarile nete de capital s-au redus, iar creditarea pentru sectorul privat a stagnat sau s-a contractat.

Consolidarea fiscala va influenta negativ avansul economic pe termen scurt in multe state. In medie, economiile din sud-estul Europei se vor contracta cu 1,5% in acest an, potrivit estimarii BERD. In raportul anterior, institutia anticipa o crestere de 0,3%. Pentru 2011, BERD a revizuit negativ prognoza de crestere economica la 1,2%, de la 2,9%.

Romania are in derulare un program de imprumuturi externe in valoare de 20 miliarde euro de la FMI, Uniunea Europeana, Banca Mondiala si BERD, conditionat printr-o serie de obiective economice, fiind vizata in principal reducerea deficitului bugetar.

BERD a fost infiintata in 1991 pentru a finanta tranzitia catre economii de piata a tarilor din fostul bloc sovietic.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri