"Atunci cand dicutam despre viitorul pietei de asigurari, trebuie in primul rand sa analizam unde ne afla la momentul actual. Si in 2013 provocarile raman neschimbate: recastigarea echilibrului financiar - a profitabilitatii pe piata asigurarilor auto si implementarea Solvency II, care va schimba regulile jocului", a spus Remi Vrignaud, presedinte UNSAR si CEO Allianz-Tiriac Asigurari in cadrul FIAR - Forumul International Asigurari - Reasigurari.
Presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare (UNSAR) a punctat ca desi piata de asigurari a cunoscut per ansamblu un avans de 2% in primul trimestru din acest an, aceasta continua sa ramana dependenta de segmentul de asigurari generale, in special RCA si polite de locuinte. Astfel, daca pe RCA, cresterea de 7% a fost sustinuta de majorarea primei medii, de la 157 lei (T1 2012), la 170 lei (T1 2013), in cazul asigurarilor facultative de locuinta cresterea primei medii a compensat scaderea cu 18% a numarului de polite in vigoare.

In schimb, dependenta de vanzarile de masini noi, a leasing-ului si altor sisteme de finantare, precum si imbatranirea parcului auto au dus la scaderea subscrierilor de polite Casco, iar in cazul asigurarilor de viata, diminuarea subscrierilor cu 4% a fost determinata de volatilitatea portofoliilor si de dificultatea atragerii de noi clienti, a mai spus Remi Vrignaud (foto).

Potrivit presedintelui UNSAR, piata de asigurari din Romania a cunoscut o crestere semnificativa pana in anul 2008-2009 cand criza financiara si-a facut simtite efectele. "Insa, daca facem o comparatie internationala in continuare sunt niste decalaje relevante. Gradul de penetrare a asigurarilor in Romania (PBS/PIB) ramane destul de scazut la 1,34%, penultimul loc la nivel European (inaintea Turciei). Media la nivelul UE (2011) este de 7,6%, in timp ce in Bulgaria este de 2%, Ungaria - 3,1%, iar in Polonia - 3,8%. De asemenea, in Romania exista cea mai scazuta densitate a asigurarilor (euro/capita) din Europa. Media UE (2011) este 1.816 euro/per capita, in Polonia - 400 euro, Bulgaria - 100 euro sau Ungaria - 370 euro".

In opinia sa, piata romaneasca de asigurari dispune de potential, care ramane insa "in stare latenta" si are nevoie de stimulare. "In mod general piata asigurari s-a stabilizat incepand cu 2011-2012 , vedem o stabilizare a PBS si o mica crestere in 2012 si in T1 2013. De asemenea, provocarile sunt neschimbate: recastigarea echilibrului financiar (profitabilitate) pe piata auto care este dominanta, managementul riscurilor catastrofice, diversificarea portofoliilor si implementarea Solvency II. Se schimba regulile jocului si trebuie sa ne pregatim sa luam aceste provocsari in mod serios. Trebuie ca industrie in ansamblu sa dezvoltam segmentul non-auto si sa extidem baza de clienti. O alta problema gasim pe piata de asigurari de viata, unde, in prezent, 50-60% din toate platile pe care le fac asiguratorii provin din rascumparari", a argumentat Remi Vrignaud.

Piata asigurarilor, in asteptarea stimulentelor


In contextul expus mai sus, de decalaj comparativ cu alte piete din regiune si internationale, Remi Vriganud a mentionat ca principalul factor potential de dezvoltare pentru asigurarile din Romania ramane introducerea deductibilitatilor fiscale insotite de o transparenta mai mare din parte jucatorilor de profil. Printre efectele acestora, in opinia seful Allianz-Tiriac Asigurari, s-ar numara cresterea securitatii financiare a populatiei, reducerea cheltuielilor cu protectia sociala; impulsionarea economisirii pe termen lung; sustinerea dezvoltarii pietelor financiare si nu in ultimul rand, finantarea statului si economiei.

De asemenea, reforma din sistemul sanitar nu poate fi realizat decat prin integrarea asigurarilor private de sanatate, mai spune Remi Vrignaud. Dar, acest lucru poate fi realizat doar printr-o definire a pachetului de servicii medicale de baza acoperit de sistemul public de sanatate, introducerea unei deductibilitati fiscale totale atat la angajator, cat si la angajat. Drept urmare, numarul de clienti va creste de la 5%, la 25% pe termen mediu. Astfel, asigurarile private de sanatate pot reprezenta o sursa alternativa de finantare viabila pentru sistemul de sanatate.

Asigurarile auto vor continua sa dicteze tendintele


"Piata asigurarilor auto continua sa dicteze trendul afacerilor. In acest context, viitorul inseamna asezarea pe baze actuariale a tarifelor la asigurarea RCA, crearea bazei de date comuna pentru asiguratorii Casco, responsabilizarea clientilor prin introducerea fransizei si legiferarea modului de stabilire a daunelor morale, inclusiv in instanta", a spus Remi Vrignaud.

De asemenea, si sistemul asigurarilor de locuinte trebuie reconfigurat, in opinia managerului, prin "pastrarea principiilor ce definesc cadrul institutional curent (consolidare nationala, PAID), implicarea tuturor asiguratorilor autorizati sa subscrie riscuri de catastrofa naturala si mentinerea implicarii statului drept garant al echilibrelor unei scheme cu componenta social".

In final, presedintele UNSAR a subliniat ca viitorul pietei de asigurari poate fi rezumat prin patru elemente decisive. Astfel, pentru asigurari de viata este nevoie de Deductibilitate, pentru asigurari de sanatate: Reforma; asigurari de locuinte: Co-asigurarea; asigurari auto: Optimizare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri