Intrată în vigoare pe 14 septembrie 2019, directiva PSD2 a început deja să își arate roadele prin intermediul noilor soluții dezvoltate de către companiile de tip FinTech, soluții pe care o parte dintre utilizatorii din România le folosesc deja. Invitat la emisiunea FinTech Friday, Cosmin Cosma, cofondator și CEO al platformei de Open Banking Finqware, a vorbit despre trendurile din această zonă și despre o generație care nu va mai fi nevoită să își comande și un card în momentul în care își deschide un cont bancar.

Finqware împlinește 3 ani de la înființare în 2021, perioadă în care a atras finanțări de aproximativ 700.000 de euro, bani cu ajutorul cărora își propune să dea ora exactă în Open Banking, o zonă apărută ca urmare a intrării în vigoare a directivei PSD2, ce le permite FinTech-urilor să aibă acces la datele bancare ale utilizatorilor, dar doar cu acordul acestora.

Citește și Ce spune ANAF despre impozitarea criptomonedelor

Participarea în cadrul unui program desfășurat de către OTP Group le-a dat oportunitatea să acopere o mare parte din piața financiară din Croația cu soluția lor de agregare a conturilor bancare, prin intermediul căreia utilizatorii își pot verifica într-o singură aplicație banii pe care îi au în conturile de la alte bănci.

În România, Finqware a lansat acest serviciu, de multi-banking, împreună cu Banca Transilvania la finalul lunii septembrie de anul trecut, serviciu denumit NEO Control, prin care clienții pot consulta detalii despre conturile personale deschise la FinTech-uri sau bănci precum Revolut, ING, BCR sau Unicredit.

”În acest moment suntem LIVE cu cea mai mare bancă din România. Sunt zeci de mii de utilizatori care își folosesc aplicația pentru a-și vedea și conturile de la alte bănci în același loc(...) De asemenea, suntem în teste finale cu o altă bancă din top 10 din România, cu care vom lansa în curând acest tip de serviciu”, a precizat Cosmin Cosma, CEO și cofondator Finqware, în cadrul emisiunii FinTech Friday, organizată de wall-street.ro.

Inițierea de plăți, funcționalitatea datorită căreia nu vei mai fi nevoit să îți comanzi un card

Dincolo de serviciile de agregare a conturilor, PSD2 aduce în peisajul european și serviciile de inițiere plăți, care transferă fondurile din conturile utilizatorilor, doar cu acordul acestora, în conturile comercianților, fără a mai fi nevoie de un card bancar, ci doar de cont.

”Noi în momentul acesta suntem pe punctul de porni și pe zona de plăți. Am lăsat-o mai la final dintr-un motiv foarte simplu: noi am făcut primele teste de payment initiation(inițiere plăți) acum vreun an de zile și am văzut că maturitatea API-urilor(interfețe de conectare) pe care le au băncile este slabă, așa că le-am mai lăsat să crească”, precizează Cosmin Cosma.

Citește și Top dobânzi la depozite bancare: cum arată ofertele băncilor din România

Reprezentantul Finqware consideră că mai devreme de ultimul trimestru din 2021 nu vom vedea o astfel de funcționalitate lansată pe piața din România.

”Nu o să mai ai de ce să îți faci un card, e suficient să îți deschizi contul bancar online. Generația noastră își deschide un cont bancar, dar nu e suficient, trebuie să mai comande un plastic pe care nu mai contează dacă îl va folosi sau nu, dar trebuie să îl comande, așteaptă curierul, apoi trebuie să îl activeze. Gândiți-vă că generațiile următoare, prin intermediul serviciului de payment initiation, nu vor mai avea acest flux ce implică și cardul, va fi simplu. Își deschid un cont bancar și din momentul acela se vor putea duce cu telefonul să plătească. Fără curieri sau taxă de emitere card, acesta este payment initiation, într-acolo se duce lumea financiară, într-o simplificare a vieții” explică Cosmin Cosma.

Urmărește integral emisiunea FinTech Friday pentru a afla mai multe despre soluție Finqware Treasury, pe care startup-ul românesc o pregătește, dar și despre ultimele trenduri din Open Banking.

Sursa foto: Vitalii Vodolazskyi / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri