Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de a ridica autorizația de funcționare a Euroins și propunerea deschiderii procedurii de faliment aduce piața polițelor RCA într-un nou punct de restart.

Potrivit analizei ASF, compania are probleme financiare, iar la un portofoliu de asigurări ocupat în proporție de peste 90% de polițe RCA, cel mai păcătos produs de asigurare de pe piața locală, lucrurile nu par să se întoarcă pe un făgaș prea bun pentru Euroins.

Compania susține că va face tot posibilul să-și protejeze activele de pe piața locală de o decizie abuzivă, dar, în momentul de față, pare puțin probabil ca Euroins să mai rămână un jucător pe piața asigurărilor din România.

Poate doar dacă se produce un eveniment care să dea tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă peste cap. Poate o intervenție de la nivel înalt. Premierul Nicolae Ciucă afirma recent că ambasada Bulgariei a încercat să intervină pentru a le oferi mai mult spațiu celor de la Euroins, astfel încât să-și rezolve problemele, dar ASF a luat decizia cea mai drastică.

În același timp, la orizont se prefigurează intrarea unui alt jucător pe piața asigurărilor, adică a celor de la CEC Bank, la care statul este acționar majoritar și care a primit mandat din partea Ministerului Economiei să intre pe piața asigurărilor.

A primit acest mandat la începutul anului, intențiile oficiale fiind acelea de a determina ce tip de produse ar putea vinde posibila viitoare companie de asigurări înființate de sub umbrela CEC.

Cei de la CEC au confirmat și pentru wall-street.ro că, deocamdată, nu fac altceva decât să analizeze această posibilitate, neavând planuri pentru înființarea concretă a unei divizii de asigurări, până la finalizarea analizei, deși sursele guvernamentale care au povestit despre aceste planuri în media au spus că aceasta ar putea fi înființată până la finele acestui an.

Cătălin Drulă: Statul are preocupări mai importante decât înființarea unui asigurator

(Sursa foto: Agerpres)

Președintele USR, Cătălin Drulă, declara pentru Wall-Street.ro, cu ceva mai mult de o săptămână înainte de a pica ghilotina ASF peste Euroins, că Statul Român ar trebui mai degrabă să îmbunătățească activitatea de supraveghere financiară, decât să înființeze un nou asigurator controlat stat. În prezent, statul este activ pe piața asigurărilor prin EximAsig, dar fără să acopere și segmentul RCA.

„Eu spun să nu perpetuăm porcăriile pe care PSD și PNL le-au făcut la ASF, dar și prin conducerea CEC de-a lungul anilor, și în continuare pe piața de asigurări. O piață de asigurări din orice stat are nevoie de supraveghere și de control real, care să nu permită practici oneroase. De ce au ajuns companiile acelea să aibă probleme? Pentru că au practicat prețuri de dumping. Și au fost atâția care au spus că practicile nu erau corecte, pentru că, solicitând un preț mai mic, nu-și puteau acoperi costurile, dar nimeni nu i-a controlat”, a subliniat Cătălin Drulă.

Afirmațiile acestuia au fost dublate de cei de la Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), care au atras și ei atenția asupra eficienței în supraveghere a ASF.

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, a declarat pentru wall-street.ro că au semnalat autorităților de mai bine de un an problemele de la Euroins, dar că nu s-au luat măsuri.

„Nu mă bucură deloc ce s-a întâmplat, dar am atras atenția de atâta timp și nu s-a întâmplat nimic. Asistăm în ultimul an la două falimente pe piața asigurărilor sub atenta supraveghere a domnului vicepreședinte Cristian Roșu. Pentru că, indiferent cum îl cheamă pe președintele ASF și ar fi vrut să-l destituie din funcție, nu poate să facă asta. Numai Parlamentul poate să-l destituie. Vi se pare normal, ca un președinte ASF să nu poate să ia măsuri împotriva unei persoane care nu-și face datoria?”, ne-a spus Vasile Ștefănescu.

Marcel Ciolacu vrea ca EximBank și CEC să profite de moment

(sursa foto: Agerpres)

De cealaltă parte, președintele PSD, Marcel Ciolacu, afirma, la scurt timp după anunțul ASF, că reprezentanții CEC şi EximBank au obligația să creeze pârghiile pentru ca statul român să poată interveni eficient pentru români şi pentru companiile romanești.

"În momente dificile, în momente de criză, statul trebuie să intervină. Trebuie să reparăm ce am greșit în decursul acestor 30 de ani. Am vândut toate firmele de asigurări, iar acum căutăm soluții şi căutăm în continuare vinovăți. Avem obligația, au obligația cei de la CEC, de la EximBank să creeze pârghiile de care au nevoie românii ca statul român să poată interveni eficient pentru români şi pentru companiile romanești. S-a terminat amatorismul! Trebuie în sfârșit să nu mai venim în faţa românilor să găsim motive”, a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu fusese și primul care declarase în spațiul public că se anunța un nou faliment pe piața asigurărilor, înainte ca ASF să ia decizia în cazul Euroins.

Transportatorii au cerut înființarea unui nou asigurator

În luna decembrie a anului trecut, COTAR solicitase ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, introducerea unei taxe fixe de 19% pentru poliţele de asigurări vândute de companiile de asigurări din România şi înființarea companiei de asigurări CEC Asigurări.

„COTAR adresează public ministrului Finanțelor 3 solicitări: introducerea unei taxe fixe de 19% pentru polițele de asigurări vândute de companiile de asigurări din România, la fel cum acestea plătesc în Germania; verificarea minuțioasă a dosarului preturilor de transfer practicate de piață de asigurări din România; înființarea de urgență a companiei de asigurări CEC Asigurări”, se arăta în comunicatul al organizației transmis.

Potrivit documentului citat, în țările de unde provin multinaționalele din asigurări acestea achită o taxă fixă, în diferite procente, în funcție de clasa de asigurare, dar această taxă nu se poate deduce. De exemplu, fiecare poliță RCA din Germania include o taxă fixă de 19%.

O oportunitate sau o mutare riscantă pentru CEC?

(Sursa foto: Wall-Street.ro)

Solicitarea transportatorilor pare să se fi transmis și la nivel guvernamental, iar, așa cu menționam mai sus, Ministerul Economiei a cerut CEC Bank să analizeze posibilitatea de a intra pe piața asigurărilor. Într-un moment în care problemele de la Euroins creau tot mai multă agitație pe piața asigurări.

Posibila intrare a CEC Bank pe piața asigurărilor nu pare să fie o problemă pentru ceilalți jucători. Reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), organizație din care face parte și Euroins, au declarat pentru wall-street.ro că nu are nicio importanță dacă apare un nou asigurator privat sau controlat de stat.

„Indiferent de forma de proprietate, statutul unui asigurator și cadrul de reglementare, european și local, este același. Prin urmare, din această perspectivă, nu există diferențe între asiguratorii care au ca acționari/investitori entități private și cei în care acest rol de acționar/investitor este îndeplinit de către stat, prin diversele lui structuri. De asemenea, într-o economie de piață funcțională, cererea și oferta sunt cele care trebuie să determine alegerea pe care o face consumatorul în raport cu serviciile oferite, iar scopul oricărui operator economic este acela de oferi servicii de calitate în condiții de profitabilitate pentru acționari”, ne-au explicat oficialii UNSAR.

În rest, mai spus aceștia, clienții sunt cei care vor alege către ce fel de asigurator se vor îndrepta – important pentru industria de asigurări este să putem ajunge mai aproape de români, răspunzând cu soluții de protecție financiară cât mai adaptate nevoilor lor actuale.

Întrebați dacă este un lucru bun că Statul se extinde pe piața asigurărilor, ținând cont că este deja prezent prin EximAsig, cei de la UNSAR au afirma că:

Orice jucător este binevenit pe piața asigurărilor atâta timp cât se respectă regulile economiei de piață, iar mai mulți competitori nu fac decât să stimuleze concurența în beneficiul clienților. În plus, concurența va ajuta în procesul de maturizare a pieței locale de asigurări”.

Patru companii de asigurare au fost victimele RCA în ultimii 8 ani

Dacă EximBank și CEC Bank acționează pentru a intra pe piața RCA, așa cum cer Marcel Ciolacu și Ministerul Economiei, ambele se expun unui risc mare. Evident, depinde cât de mult vor acapara din piață și la ce prețuri.

Polițele RCA au fost o problemă pentru ultimele patru companii cărora ASF le-a retras licența. În ultimii 8 ani, patru companii au avut probleme care s-au tras de la RCA. Sunt trei companii care au intrat în faliment din 2015 încoace, iar Euroins pare să meargă pe același drum în acest moment.

În 2015, Astra Asigurări, deși la nivelul întregii piețe avea o cotă de doar 6,96% în ceea ce privește toate tipurile de asigurări, dar avea o cotă de 12,37% din piața RCA, puțin sub Carpatica Asig și Euroins, liderii pieței la acea vreme.

La doar un an mai târziu, Carpatica Asig dispărea și ea. O cotă mică per total în ceea ce privea asigurările totale, de 4,81%, dar în portofoliul său, din 1.310.852 de contracte de asigurare 936.089 erau polițe RCA. Cu un portofoliu atât de dezechilibrat, Carpatica Asig a pierdut licența de funcționare și a intrat în faliment.

În 2021 a venit rândul City Insurance, liderul pieței de RCA la acea vreme, cu o cotă 43% din segmentul RCA, cu un total de polițe subscrise în valoare de 1,52 miliarde de lei, iar analizele efectuate de autorități arătau că asiguratorul nu avea banii necesari pentru a acoperi daunele.

În 2023, a venit rândul Euroins să aibă probleme, care se trag tot din cauza RCA. Potrivit celor de la COTAR, falimentul Euroins ar însemna o pagubă totală de peste 1 miliard de euro. O situație mult mai gravă decât a fost în cadrul City Insurance.

În aceste condiții, dacă situația și legislația de pe segmentul RCA nu sunt îmbunătățite, CEC și EximBank se expun unui risc foarte mare, dacă ambele se vor concentra pe dezvoltarea unor portofolii de polițe RCA care să dezechilibreze indicatorii financiari.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri