Alpha Bank România a raportat anul trecut un profit net de aproximativ 38 milioane de euro. Activele totale ale băncii au depășit 4.7 miliarde euro, crescând cu 11%, față de anul trecut.

Anul trecut Alpha Bank România și UniCredit România și-au anunțat fuziunea în urma căreia va rezulta a treia bancă din țară, ca active totale.

Pe segmentul Corporate Banking, Alpha Bank Romania a înregistrat o creștere de 22% a portofoliului de credite atât prin dezvoltarea relațiilor de afaceri cu companii lideri de piață în sectoarele lor de activitate, cât și prin sprijinirea industriilor și a sectoarelor cheie ale economiei locale.

Banca și-a intensificat prezența pe segmentul creditelor sindicalizate atât ca participant, cât și ca aranjor în sectoare diverse, cum ar fi: energie, producție, agribusiness, logistică sau real estate.

În cursul anului 2023, Alpha Bank Romania a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI) cu scopul de a acţiona ca intermediar financiar în cadrul componentelor Competitivitate şi Sustenabilitate ale Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Totodată, banca s-a alăturat celor trei noi programe naționale lansate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), menite să stimuleze înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) în România.

În anul 2023, a fost finalizată cu succes și faza a doua a proiectului transformațional "Retail Digital Onboarding". Astfel, clienții persoane fizice au posibilitatea de a accesa credite de nevoi personale prin intermediul platformei disponibile pe site-ul băncii: www.alphabank.ro.

Tot în aria digitalizării, banca a pus la dispoziția clienților săi sistemul de plăți instant, oferit de Transfond. Serviciul este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, facilitează plăți sub 50.000 RON și se adresează atât persoanelor fizice, cât și companiilor.

În cursul anului, banca a continuat să investească în infrastructura de servicii oferite clienților premium, extinzând rețeaua de centre GOLD până la 30 de locații. Clienții aparținând acestui segment beneficiază de acces la piețele locale și internaționale de capital, fonduri mutuale, depozite la termen, carduri premium și asigurări, toate oferite de către personal calificat dedicat.

Anul 2023 a marcat totodată rezultate deosebite în istoria de 30 de ani a Alpha Bank Romania:

• Volumul de noi credite IMM a crescut cu 22%, portofoliul de credite IMM avansând astfel cu 25% față de finalul anului 2022;

• Volumul de noi credite de consum a crescut cu 12%, portofoliul de credite de consum avansând astfel cu 4% față de finalul anului 2022;

• Volumul tranzacțiilor inițiate de comercianți și procesate prin soluțiile de acceptare ale băncii a crescut cu 27% față de anul precedent, cu contribuții solide ale fiecărui tip de terminal: POS tradițional, Alpha phonePOS și soluții de tip e-commerce.

Sursa foto: Alpha Bank

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri