Pana ieri, la ora 17, cand fusese stabilit termenul limita, 12 banci de investitii de reputatie internationala au depus scrisori de intentie pentru a oferi consultanta financiara in procesul de privatizare a S.C. Romtelecom S.A. Invitatia a fost facuta de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Bancile care si-au facut cunoscuta intentia sunt: ABN-AMRO; BNP Paribas; consortiul format din Deutsche Bank si BRD Securities; CAAIB; Citibank; Credit Suisse First Boston; consortiul format din HSBC si BCR; JP Morgan; Lazard & Co; Merrill Lynch; Morgan Stanley; consortiul format din UBS, ING si CET.

In perioada imediat urmatoare, vor fi analizate si evaluate scrisorile de interes, toti candidatii urmand a fi notificati asupra rezultatelor procesului de pre-calificare, iar firmele aflate pe lista scurta vor fi invitate sa intre in posesia cererii de oferta.

Privatizarea, preconizata a fi efectuata prin intermediul unei Oferte Publice Initiale (IPO), se va face prin vanzarea cotei detinute de statul roman prin MCTI la Romtelecom.

Conform Capitolului 20 al programului de guvernare, privind politica in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor, Guvernul Romaniei a stabilit ca obiective strategice cresterea competitivitatii economiei romanesti, prin incurajarea utilizarii celor mai noi tehnologii informationale, consolidarea industriei de profil (TIC), cresterea performantei institutionale a administratiei publice, prin implementarea coerenta si generalizata de sisteme informatice integrate si cresterea confortului cetatenilor.

Privatizarea totala a Romtelecom este una din prioritatile Guvernului in dobandirea obiectivelor pe care si le-au asumat, drept pentru care MCTI este interesat ca prin acest proces de selectie sa identifice si sa aleaga acel consultant care va face dovada capabilitatii de a finaliza procesul de privatizare in conditii optime.