Firmele mici si mijlocii din Romania au nevoie imediata de accesarea fondurilor CEC Bank si Eximbank, dar si de relaxarea normelor celor doua banci de stat, care in momentul de fata sunt cele mai exigente dintre institutiile financiare, a declarat vicepresedintele CNIPMMR, Florea Parvu.
"Capitalizarea celor doua banci a avut deja loc, de aceea dorim ca intr-o saptamana firmele sa aiba acces la forndurile CEC Bank si Eximbank.

De asemenea, doresc sa subliniez ca la ora actuala, normele de finantare ale celor doua banci sunt mai exigente decat orice alta banca din tara", a precizat reprezentantul Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), informeaza NewsIn.

De asemenea, membrii organizatiei patronale solicita autoritatilor sa fie consultati in vederea unor discutii referitoare la obiectivele imprumutului de la Fondul Monetar International.

"Dat fiind ca se stie ca statul este cel mai prost administrator, dorim sa fim consultati si sa se tina cont de sugestiile noastre in ce priveste tinta banilor de la FMI. De asemenea, vrem sa stim care sunt institutiile bancare la care se vor tine banii si sa se faca o monitorizare transparenta a acestora", a spus, la randul sau, presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.

Romania a finalizat negocierile cu FMI, Comisia Europeana si alte institutii financiare internationale, pentru un pachet de finantare de aproximativ 20 miliarde euro, a anuntat miercuri Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania. Romania va primi un pachet total de finantare ce cuprinde 12,95 miliarde euro de la FMI, 5 miliarde euro de la UE, 1,2-1,5 miliarde euro de la Banca Mondiala si 1 miliard de euro de la alte institutii internationale.


Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri