Comisia Europeana (CE) a declansat procedura de infringement impotriva Romaniei si a altor 19 state membre ale Uniunii Europene (UE) pentru intarzieri in implementarea legislatiei europene in domeniul telecomunicatiilor, anunta Mediafax.
CE a cerut oficial informatii de la cele 20 de state UE, care nu au anuntat, inca, masuri de implementare integrala in legislatia nationala a noilor reglementari europene, pana la termenul limita, 25 mai, se arata intr-un comunicat al Comisiei.

Statele vizate sunt Romania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Spania.

Comisia nu a precizat ce modificari trebuie sa adopte fiecare stat pentru a evita o noua etapa a procedurii de infringement.

Reglementarile care trebuie introduse ofera companiilor si consumatorilor noi drepturi in privinta telefoanelor, serviciilor mobile si accesului la internet. Acestea includ dreptul clientilor de a se transfera la alt operator fara a schimba numarul de telefon, dreptul la mai multa claritate in privinta serviciilor si o protectie mai buna pentru datele personale online, arata Comisia, referindu-se la cele 20 de state.

Totodata, noi atributii de supraveghere pentru CE si de reglementare pentru Organismul Autoritatilor Europene de Reglementare pentru Comunicatii Electronice vor crea mai multa siguranta in privinta reglementarilor si vor ajuta operatorii telecom sa se dezvolte pe o piata paneuropeana, noteaza CE.

Majoritatea celor 20 de tari au instiintat Comisia ca au implementat unele masuri, dar doar sapte state au notificat adoptarea integrala a noilor reglementari, potrivit sursei citate.

Tarile au termen doua luni pentru a raspunde scrisorilor transmise de CE. Daca nu raspund sau Comisia nu este multumita de informatiile primite, executivul comunitar poate trimite statelor vizate o cerere formala de implementare a legislatiei, sub forma unei "opinii argumentate", conform procedurilor UE de infringement, iar in final sa se ajunga la Curtea Euroapeana de Justitie.

CE a initiat in ultimii ani de mai multe ori proceduri de infringement impotriva Romaniei in domeniul telecom, privind de exemplu independenta Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii si retinerea datelor de telecomunicatii.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri