Producatorul american de cipuri Qualcomm a fost dat in judecata de autoritatea pentru audit a statului New York pentru a face publice informatii legate de modul in care a cheltuit banii actionarilor pe sponsorizari politice, relateaza Bloomberg, citat de Mediafax.
Procesul a fost declansat de o reclamatie facuta de fondul de pensii New York State Common Retirement Fund, cel mai mare investitor institutional in actiunile companiei, cu o participatie de 378 de milioane de dolari.

New York State Common Retirement Fund este al treilea mare fond de pensii din Statele Unite, cu active de 150 de miliarde de dolari.

Fondul de pensii, care detine actiuni la companii listate la bursa, solicita acces la datele financiare ale Qualcomm, pentru a vedea daca sponsorizarile politice facute de companie sunt in interesul actionarilor.

New York State Common Retirement Fund "are dreptul sa fie informat corespunzator in legatura cu folosirea banilor companiei pentru influentarea deciziilor politice", se arata intr-un comunicat al sefului autoritatii pentru audit din statul New York, Thomas DiNapoli.

"Qualcomm a fost surprinsa de acest proces in care i se cere sa face publice contributiile sale politice", a declarat un purtator de cuvant a companiei, Christie Thoene.

In 2010, Curtea Suprema din Statele Unite a eliminat restrictiile legate de sprijinul dat de companii activitatilor politice.

"Utilizarea banilor actionarilor in astfel de scopuri a crescut considerabil si trebuie supravegheaza", au declarat avocatii fondului de pensii.

Chiar si fara sa fie obligate legal, multe companii "dezvaluie in mod voluntar cum folosesc banii pentru sustinerea unor candidati statali sau federali sau pentru activitati de lobby", se arata in plangere.

Qualcomm a cheltuit anul trecut pentru lobby peste 4,5 milioane de dolari, a aratat DiNapoli. Date ale OpenSecrets.org, care tine evidenta donatiilor politice, arata ca Qualcomm a alocat peste 6 milioane de dolari pentru astfel de activitati in perioada 2007-2011.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri